O zi.

22/09/2013 la 23:41 (Tear drops...)

O zi…prima, aceasta. O zi in care am inteles din nou, desi imi era aproape clar, ca noi, femeile, stim.
Chiar daca pentru putina vreme presupunem, ne alegem destul de repede cu o confirmare. Spuneti-i cum vreti…numele acestui „thing” chiar nu conteaza. Cel putin nu azi.

Stim daca doi s-au certat inainte de o petrecere desi, aparent, par coborati de pe treptele raiului. Stim cand suntem mintite, de la primele doua cuvinte, chiar daca vocea e sigura si explicatia coerenta.

Ni-i destul de clar cand suntem privite pe furis, admirativ, mai mult decat ar fi cazul si stim cand altii asteapta cate ceva de la noi chiar daca si-au construit aparente garduri de netrecut.

Stim cand ranim: uneori stim pur si simplu, pentru ca va incaltam papucii, alteori, stim pentru ca desi aveti impresia ca aruncati dupa noi cu flori si curcubee, imbratisam spini si maracini, din vorbe, fapte si atitudini.

Ne intristam stiind ca am omorat candva vise tainice, ascunse, gandite pe furis in seri de toamne chiar daca ati jura ca voi nu visati, nici cu intentie, nici fara ea.

Avem toate o zi, una in care vom zdrobi sperante cu vorbe simple sau vom construi palate cu ambele maini, din nimic, o zi in care vom face troc de intelegeri si prietenie, in care verbele la trecut vor ingheta in gatlejuri uscate si in care politeturile vor lua locul cuvintelor calde, neprotocolare.

Eu nu-mi mai doresc o asemenea zi.

 

Lasă un comentariu

Nu impart.

09/09/2013 la 21:39 (Din băltoaca lumii…)

Nu stiu daca stiti dar sunt copil singur la…mama, drept pentru care, din cand in cand, am accese de unica „mostenitoare”.

Acesta, cu „neimpartitul”, e unul din ele.

De la mama am invatat sa nu impart, ci sa dau, sa dau ca si cand nu as mai avea nevoie de ceea ce voi da. Am povestit cu o alta ocazie cum am ramas fara jumatate de biblioteca in felul asta si fara casetele preferate pentru ca ea „imprumuta” cu mana larga. Sau fara ghiozdanul turcoaz pe care eu nu-l purtasem niciodata dar care a ars mocnit pe aragazul vecinilor, din prea multa lor grija.

Asa ca, dupa educatia primita in cei 7 ani si jumatate, nu impart, aproape nimic.

Nu-mi impart atentia, o dau cu drag si cu inima intreaga, atunci cand cred ca trebuie data. Nu o impart, din prea multul respect pe care li-l port oamenilor din jur.

Nu-mi impart fricile, pe astea le tin pentru mine sau dau mostre la cerere insa niciodata impartite, nu pentru ca asa m-a invatat mama, ci pentru ca asa m-a obligat contextul.

Nu impart vorbele grele si atat cat pot, ma straduiesc sa le tin pentru mine sau se le asez constant si consecvent in tomberoane.

Nu impart oamenii dragi – si asta doar pentru ca nici eu nu ma impart la randul meu. cand cer, astept sa primesc pe de-a intregul, jumatatile de masura sunt inutile.

Nu-mi impart iubirea. O dau cu totul, in feluri diferite dar intr-un unic fel, intr-un singur loc o data, niciodata in mai multe.

Nu-mi impart farfuria, cana, muzica, casa, parfumul, caietul, calculatorul, privirea, gandul si inima, aproape niciodata. Decat sa le impart, mai bine le dau de tot, cu totul. Chiar si in paguba mea si pentru o implinire de moment.

Am impartit un singur „lucru”: pe mama, cu oameni care nu meritau efortul iar de acum, nici pe ea nu o mai impart, in niciun fel, cu nimeni.

Zambete, daca vreti, am de dat.

Lasă un comentariu

« Older entries