O doamna.

In jurul meu sunt „neni” si „tanti”, unii sunt „unchi” iar altele „matusi”, putini sunt domni si poate chiar mai putine, doamne.

Statutul de doamna nu vine cu verigheta de pe mana, cu buletinul sau primul copil si ce-i mai trist, nici nu sade cu noi pentru eternitate daca nu-i intelegem sensul si-avem impresia ca-i „pe viata”, dupa o varsta.

Am intalnit putine „doamne” insa cele catalogate asa la vremea respectiva si-au si pastrat statutul.

Ea, este o doamna insa de la ea am invatat ca pentru a fi o doamna in ochii celorlalti, trebuie sa fii pentru familia ta – intalnirea noastra din clasa a IX a a fost cu delay si la fel ca mine, restul celor prezenti in prima zi de scoala, se ruga pentru o doamna care sa inlocuiasca speech-ul despre carti si biblioteca al celei ce ii suplinea prezenta.

Nu-mi aduc aminte daca am placut-o din prima pentru ca nu-mi aduc aminte prima intalnire – imi amintesc vag explicatia absentei.

Stiu doar ca am invatat sa o iubesc pentru deschidere si caldura, pentru acel ceva care ne apropiase pe toti intr-un timp record. Succesul ei de la „Vrei sa fii miliardar?” parea cumva succesul meu pentru ca atat de mandra o prezentam tuturor: „diriginta mea e cea mai tare, a fost si la concurs si a castigat MULT pentru ca e cea mai desteapta!”.

Ma mandream si mai, mai ca le-as fi ras in nas celor ce avusesera bucuria de a o cunoaste insa nu se mai puteau bucura de pofta ei de viata pentru ca drumul lor o cotise matur prin alte orase ale tarii.

N-am vrut sa stiu ce i-a invatat pe cei de langa mine insa mie mi-au ramas cateva lucruri in minte si daca doar pentru atat ni s-au intersectat pasii, cred ca e suficient:

  • A fi mama, e mai important decat a fi doamna: familia si propriul pui e tot timpul primul, indiferent de ce dicteaza statutul social sau obligatiile profesionale la un moment dat
  • Oamenii merita a doua sansa: chiar si liceeni zburdalnici carora le place istoria dar care nu se omoara cu invatatul in perioada tezelor
  • Feedback-ul si aprecierea costa putin dar cladesc vieti si restaureaza increderea: pastram cu sfintenie scrisoarea de apreciere din clasa a X a, am inramat-o in suflet
  • A imparti bucati din tine cu ceilalti, poate fi la un moment dat un gest „salvator de vieti”: ne-au ramas in minte toate orele de dirigentie, toate DOs and DONT’s, pentru ca ea si-a tras cu inima deshisa perdeaua la o parte si ne-a dat lectiile de viata, la prima mana. Daca suntem realizati azi, e si datorita ei: daca n-am crescut copii la 16 ani, n-avem mainile sau inimile injectate, ne-am dorit sa fim cineva si ne-am zbatut sa facem asta, e si „vina ei”.
  • Intr-o inima mica se gaseste loc pentru multe nume si mai multa lume: noi am trait o vreme cu impresia ca universul ei gravita in jurul nostru pana cand drumurile de Cluj, Sibiu, Bucuresti sau Timisoara ne-au spart balonul fermecat insa noua ne-au urmat altii. Ce e mai frumos e sa vezi ca isi deschide cu bucurie si brate si colt de inima atunci cand te intalneste si stii ca locul tau e pastrat cu sfintenie acolo in cufarul cu amintiri.
  • Daca oferi incredere, primesti indoit, incredere: ea a crezut in noi iar noi, credem in ea. Poate de aceea nu-mi imaginez ca voi avea copii ce vor studia in Cluj ci-i vad in Alba, la Mihai Eminescu intai, apoi pe mainile lor, ale dascalilor mei de liceu

Am aflat si cateva lucruri amuzante:

  • Virgil Iantu miroase bine, are parfum de calitate
  • a spune „Daniela, te iubesc pana la luna si inapoi” nu e sinonim cu „mami, te iubesc pana la luna si inapoi”
  • cand esti mama de baiat, te astepti oricand sa trebuiasca sa pui comprese cu apa rece pe cucuie, chiar si-n excursie, cand tu l-ai lasat dormindca un ingeras  in cabana
  • rulada picanta a la Daniela se face cu ce ai prin frigider pentru ziua culinara
  • datul cu bicicleta la 30 si X de ani e chiar mai interesant ca la 14

Sa tot fie maxim vreo 30 de oameni pentru care randurile de mai sus au o logica si un sens, sa tot fie vreo 10 cei care stiu despre ce vorbesc insa mai important era sa-mi amintesc de ce mi-a fost si imi e draga, de ce o tin in suflet si de ce intalnirile cu ea imi incalzesc inima si ma fac mandra. Am intalnit o doamna dar ne-am despartit prietene pentru ca, nu-i asa, prietenia nu-i „a te striga pe numele mic” ci-i a simti ca dincolo de nori, in incertitudine, cealalta inima calda, intelege, fara sa judece.

In clipa mea de maxima confuzie, a fost intebarea ei cea care m-a luminat: „Esti fericita? Te face fericita?” Mi-am raspuns si m-am linistit, stiind ca eram pe drumul bun in vremea aceea tulburata.

Sunt multumitoare pentru cei 4 ani si pentru ca, ce sunt azi, e o bucata din ce mi-a dat ea.

„La multi ani, DOAMNA Daniela Cetean, plini de zambete nesfarsite, macar cate unul pentru toti cei ce si-au gasit la un moment dat refugiul in sufletul dumneavoastra!”

Cu drag si zambete,

Eliza