Atentie: asta scriam acum 6 saptamani…azi nu-mi mai permit sa am „impresii”…dar nici nu voiam sa ramana post-ul intre ciorne
Da, o luna intreaga…4 saptamani batute pe muchie azi, de 2 ore :).
Dupa atata timp, pot sa imi permit luxul de a avea impresii. Am…multe…contradictorii…inexplicabile.
Desi vor parea impersonale, o sa le insir „cu liniuta de la capatul randului”:
Asadar, am impresia ca:
– primavara aici valoreaza cat 5 primaveri acasa…ma bucur de fiecare dimineata cu soare la ora 6.30, respir miros de iarba proaspat tunsa, iubesc fiecare narcisa ce sta de straja pe drumul spre AZ…de 11 zile nu a plouat deloc…a fost soare, soare, SOARE, dupa 17 zile cu cel putin doua reprize de dusuri reci…localnicii il numesc „Rainchester”, pe buna dreptate;
– daca s-ar decerna titulul pentru „Sodoma si Gomora 2010”, Amsterdamul si Manchesterul ar iesi la egalitate, pe primul loc, din nefericire. Indecenta, incultura tinerilor, obiceiurile de weekend si viata de noapte sunt socante…pe o scara de la 1 la 10, ar putea primi lejer „100”
– traiasca salata verde, sucul de portocale si salamul nemtesc. Nimic altceva nu e comestibil aici…si daca e inghitibil, nu e hranitor. Mama, vin acasa, vreau ciorba alba de perisoare!
– cei ce cred ca romanii sunt ospitalieri si gazde bune, n-a cunsocut nici un englez adevarat inca…Inca nu am intalnit sofer de troleu sau autobuz in Romania care sa opreasca bus-ul, sa coboare intre oameni doar pentru a-ti spune tie, vizitatorul ca ai ajuns acolo unde doreai…
– viata aici are cu totul alta importanta, alta semnificatie (pentru mine)…mi-o dovedeste cimitirul pe langa care trecem zilnic de doua ori, cel putin
– banii nu valoreaza nimic…iti pot oferi o excursie, o masa „buna” intr-un restaurant/pizzerie/pub/Tesco (doar v-am zis ca mancarea englezeasca e gatita dupa ureche…si ei nu au ureche „gastronomica”) dar, al sfarsitul zilei, conteaza cine te asteapta acasa, cine te suna sa te intrebe „R you ok there?”…restul sunt detalii, deloc importante si cu atat mai putin urgente
– cand bate ceasul 16.00, se goleste biroul…pentru ca job-ul nu-ti poate oferi decat niste foi de hartie albastra…implinirea incepe de la 16.00, in fiecare zi.
– RATUC-ul…e jalnic…despre FANY nici nu ma mai exprim…Cu 11 lire poti calatori saptamanal pe orice autobuz Stagecoach…pe orice distanta…la orice ora…
– m-as muta in Burnage…e ca in visele copiilor 🙂
– daca imi doresc o casa in suburbii, ar trebui sa muncesc eu, sotul si cei 5 copii…aproximativ 3 vieti…si nici atunci nu-i sigur ca o sa mi-o permit. O casa obisnuita costa aprox. 1.500.000 lire… iar o garsoniera 200.000…Traiasca Florestiul!
– aici e paradisul ciocolatei…yummy….cata? cat de multa…descriam cuiva ciocolata Cadbury…e lejer cam cat manualul de romana de clasa a 8 a, de Humanitas si are o jumate de kg 🙂 Stiu cel putin 2 persoane care o sa imi zica vreo doua despre randurile astea 3 😀
– indienii nu sunt ceea ce ne imaginam noi ca sunt, colegii nostri sunt dovada vie
Cam astea-s impresiile deocamdata…revin…mai am 2 luni de acumulat experienta. N-ar mai fi multe de spus acum…sunt doar multumitoare ca sunt aici, acum.
! Atunci l-am semnat asa: Un zambet! Azi il semnez asa: Fara zambet.
Een glimlach's Blog 