OAMENI DE IERI…OAMENI DE AZI…

Azi am primit un telefon neasteptat. Am primit o scrisoare. O SCRISOARE!!! Cine mai scrie azi scrisori? Si…de ce nu o fi pus mana pe telefon sa scrie sms? E-mail ?!

Cuvintele mamei au sunat destul de strain pentru cateva clipe :

–         Ti-a scris Ralu I. !

Pentru un moment, m-am blocat…apoi mi-am amintit de ea. Am inchis prietenia noastra intr-o cutie de carton, la propriu…din habar nu am ce motive…Am cunoscut-o pe cand eram in clasa a 7 a si timp de 2 ani ne-am scris saptamanal. Nu ne-am vazut nici macar o data…nu ne-am auzit vocea…scriam scrisori luuungi in care vorbeam despre temeri si bucurii, despre “iubiri” inchipuite, despre familie (avea ce sa-mi povesteasca…nu voi dezvalui cati membri are familia ei). Dupa un timp, s-a asternut tacerea…devenisem mult prea ocupata. Am legat scrisorile intr-un teanc si le-am pus bine in cutia de pantofi. Cutia am pus-o in cel mai indepartat colt al raftului…stiu perfect unde o gasesc…

Acum am primit o scrisoare de la Ralu…astept cu nerabdare sa vad ce zice…

* * *

Aseara, « m-am intalnit » cu Andrei pe Facebook…el e colegul meu de banca…din clasa a 4 a…mi-am amintit cu usurinta numele lui intreg…dar nu mai mult de doua intamplari carora le-am fost partasi.

* * *

Pe Diana nu am mai vazut-o din clasa a 9 a…si inca ma intreb cum arata, cum ii merge…cum am renuntat asa la noi…

* * *

Ei, sunt doar cativa din cei pe care i-am pierdut sau i-am castigat…dar pe langa ei, mai sunt atatia altii…

Ma gandeam la prietenii mei. Unul din ei spunea ca ii imparte pe cei de langa ei in doua categorii: cunoscuti si prieteni. Eu impart si prietenii…

Am mai scris cateva randuri despre ei…si ceva imi spune ca voi mai scrie…atat timp cat ii voi avea, dar cel mai probabil si dupa plecarea lor.

Nici nu stiu de unde sa incep…nici nu stiu sigur daca am idee unde trebuie pusa granita intre “intimitatea noastra” si lucuri pe care le vrem impartasite cu toti…

Hmmm…Diana…(by the way, am fost “invadata” de “Diane” –Thank God for each one of them!) Diana…era pe vremea orchestrei un vulcan…mai vulcan ca mine, iar noi, eram de nedespartit. Imagine that…doi vulcani…Ne confundau oamenii, intrebarea lor favorita, adresata mie era « Ce mai fac ai tai? » Raspunsul era: « Eu nu sunt Diana… » Ce-i drept, ne placea sa fim confundate, ne mai imbracam din cand in cand la fel si radeam cu pofta cand vedeam fetele perplexe ale celor din jur…ne despart acum 3 ore de fus orar, cateva tari, mii de kilometri si cativa ani de tacere…

Eni…well…ne-am tinut de urat in aceeasi banca 8 ani si noroc ca ne-am hotarat la timp sa scutim lumea de inca o catastrofa…asa ca am mers la facultati diferite…atat de diferite incat in 4 ani ne-am vazut de maxim 10 ori. Cu toate astea, guess what ? She is still my friend, my best friend. Nu stiu cum sa explic fenomenul, nu-l poti intelege decat daca il traiesti…e acel soi de prietenie care nu are nevoie de telefoane zilnice disperate, de mail-uri lungi si inutile…E pur si simplu incredere, consolidata de-a lungul anilor, e un gen special de afectiune si…o gramada de intelegere.

Eni, ti-am citit cometariul din albumul de a 12 a. Stii ca numai noi intelegem ce ai scris acolo?! Mama a renuntat dupa primele 5 propozitii iar restul au inteles ca noua nelipseste logica. Eni, mi-i dor de cate o ironie fina…exprima-te :D.

Diana J…pe Diana am torturat-o cu pasiune in timpul ultimului an de facultate (si in liceu intreband-o zilnic “ti-ai luat blugi?!”) stingand lumina dupa ora 12…si tinand-o de povesti pana la ore imposibile. Cu ea, cu Ana, Lazo, Andi, Nico, Eni, Ioana, Mimi (cred) am gatit primele mancaruri…printr-a 11 a / a 12 a. Cu ea am purtat interminabile discutii despre feti-frumosi, am disecat episod cu episod Gilmore Girls, am admirat cataloage Oriflame, ne-am enervat pe cate unul care nu-si vedea de drum, ne-am incurajat, ne-am plans de mila si am batut in teava caloriferului pentru a-i potoli pe cei de la etajul 1…Diana, imi lipsesti…bine, recunosc, si dopurile tale de urechi imi lipsesc…si “plosca” :)).

Diana I…pe Diana o stresez acum cu discutii interminabile pana la miezul noptii…cu ea vorbesc despre “stresini care picura”, despre “asa nu”, despre viata asta de om mare care-i nedreapta si frustranta de prea multe ori. Di, mai stii ce ai zis cand am facut cunostinta la un curs in anul 1? Citez : « Tu mergi la biserica ?! » Mare minune ca ti-ai dat seama…la cum aratam (shame on me !). Si de acolo incolo…e un prezent continuu…pana cand?! Habar nu avem…

Di, stii cat te apreciez? Stii?

Daniela…vorba cuiva: “Aia blonda linsa si cu aia bruneta creata”. No atat! Daniela a tras de mine…mult si bine, in cel mai bun sens al cuvantului. Unul din lucurile pe care le tin minte si care si-a lasat amprenta asupra mea e vointa ei de neclintit. Nu-i usor sa iesi din tura de noapte, sa te imbraci si sa fugi la biserica pentru ca-i corul de tineri la inchinare…

Dani, stii cat am crescut povestind cu tine despre viata ?

Dani D…altu’ „fenomen”…Stii ce mi-am amintit chiar acum? Revelionul petrecut la Mia, jucam “Caracterizare” si mi-ai scris la descriere “Tamara e o copila, da’ o sa creasca ea, Doamne ajuta-i!” Foarte reprezentativ…Merci pentru iesirile cu grupul, mi-au facut atat de bine…

Carmina si Daniela C…Doamna Daniela C mi-a fost diriginta, mama inca mai pastreaza scrisoarea din clasa a 10 a…sunt convinsa ca ea nu are idee ce impact a avut asupra mamei mele. Carmina…nu stiu sigur daca mi-a fost profesoara sau prietena…ne-am imprietenit in clasa a 9 a, cand mi-a zis « Mi-a placut compunerea ta, albastreao!” (nu am gasit nici atunci nimic si nu voi gasi nimic atragator la “Sara pe deal”…dar stia ea ceva…)

Mama…mama, asa-i ca noi suntem prietene? Chiar si atunci cand avem pareri total diferite despre subiecte de interes general? Da, suntem PRIETENE…si nu voi zice mai multe…

Dana J…(acum remarc ca am avut parte si de ceva mai multe “Dane” in viata asta)…Dana-i un soi de “capsula” de energie si optimism…cum dai cu ochii de ea, cum incepi sa zambesti. De-as pricepe unde tine atata energie…si vointa….si seriozitate…si autodisciplina…Dana, esti un dar neasteptat, sper ca stii!

Am numit doar cativa (mai sunt atatea alte nume care trebuiau puse aici).

Sunt extrem de multumitoare pentru oamenii deosebiti pe care ii pot vedea sau auzi…sau macar simti zi de zi.

Cu unii din ei impart salata de fructe si bulgari de zapada, cu altii imi petrec concediul, unii sunt la distanta si nu imi e ingaduit sa-i vad decat o data pe an. Cativa din prietenii mei sunt copii si ii iubesc pentru sentimentul implinirii pe care mi-l strecoara in suflet in fiecare saptamana. Doar vreo doi isi permit sa-mi ia mancarea din furculita, clatita de pe marginea farfuriei si ultima gura de suc din pahar. Mi-am facut eu cativa prieteni, altora le-am devenit in timp, unii sunt un dar neasteptat din cer…altii sunt o mostenire lasata de cei dinaintea lor. Cu unii vorbesc despre viata…doar cu cativa pot vorbi despre moarte. In prezenta unora e suficient sa tac…si doar privindu-i, sa aud ce gandesc.

Exista tot felul de prieteni…sunt cei pe care ii intalnim zilnic…cu ei impartim rutine, zambete sau grimase. Sunt altii pe care nu i-am vazut de ani insa o jumate de ora de povesti impartasite poate rezolva foarte bine orice neclaritati…si pot urma alti ani de “tacere”. Mai sunt si cei pe care i-am dezamagit…si de care nu indraznim sa ne apropiem pentru a spune “iarta-ma”…desi le simtim lipsa… Pe cativa ii tinem « ascunsi » de ochii curiosilor, ne “protejam” in felul asta imaginea…si mai punem o greutate in balanta fariseimului… Unii din prietenii nostri inteleg si apreciaza darul relatiei, altii il vor intelege prea tarziu. Multi au nume, cativa stau in umbra. Unii au venit, unii au plecat (cativa in departari…cativa ACASA), sunt multi care sunt inca pe aproape. Aceia trebuie pretuiti..si ceilalti nu trebuie uitati…

Een glimlach, my friend!

 

Din arhive…

DRAGOSTEA INTRE SACRU SI UN NAIV PROFAN…

Cativa din cunoscutii mei si-au dat cu parerea despre dragoste zilele trecute…mi-am dat si eu…nu am realizat decat in drum spre casa (va spun eu ca drumul cu tramvaiul in zilele rezonabile de iarna e o adevarata binecuvantare) ca am raspuns crezand cu tarie cuvintele spuse, insa…putin superficial.

Randurile de mai jos sunt pentru mine…sa-mi amintesc EU in primul rand ce e dragostea…ma simt prinsa in capcana superficialitatii, a ignorantei asa ca fac primul pas spre un subiectiv « mai bine ».

V-am intrebat pe voi, pe cativa, cum vedeti iubirea…si m-au impresionat raspunsurile voastre insa…as gresi daca nu as merge direct la definitia completa. V-am ales pe voi, convinsa fiind ca nu va izbiti zilnic de 1 Corinteni 13 si raspunsurile voastre nu vor fi expuse intr-un limbaj rigid, « de lemn » chiar, iar intuitia mea s-a dovedit a fi un aliat de incredere de data aceasta.

A. imi scrie asa : “Iubirea este o arta pe care trebuie sa o invatam. Iubirea ne aduce zambetul pe chip, liniste sufleteasca, regrete…”

D. spune ca: “Cred ca o sa iti scriu asa… random thoughts! cuvinte… propozitii care poate nu au legatura unele cu altele. Pentru mine el e cel mai bun prieten, oricat de banal suna, dar chiar consider ca asa e. E un fel de ALL in ONE. Sa ma trezesc dimineata langa el…. priceless! “

AL. crede ca: “Iubirea poate fi de mai multe feluri, dar ca sa ma axez pe o caracteristca generala a acesteia, cred ca ea este intelgere, apreciere, toleranta, respect.Cred ca de fapt iubirea nu este un sentiment ci un amalgam de sentimente. Cred ca iubirea este cel mai frumos lucru care il defineste pe om dar in acelasi timp lipsa lui il face pe om sa decada.”

C. zice: “Dragostea are doua componente in viziunea mea: una fizica si una spirituala. Cred ca pentru cei mai multi ea se reduce la chestiuni pur fizice dar, banuiesc eu, cu timpul, maturizarea ei duce la profunzime spirituala.”

I. se intreaba: “Tu crezi ca oamenii stiu ce e aia dragoste? Si daca da, daca crezi ca stiu, de unde crezi ca “au invatat”? Eu cred ca suntem o adunatura de egoisti…tot ce vrem in final e sa ne fie bine iar asta nu-i dragoste, cu siguranta…poate dragoste de sine, in cel mai bun caz.”

Am recitit si « savurat » pe indelete cuvintele de mai jos, am pus la o parte pentru cateva clipe cunostintele din carti, definitiile din dictionare si enciclopedii, parerea psihologilor sau a “inteleptilor” vremurilor noastre. Am lasat cuvintele sa se cuibareasca in sufletul meu, incercand sa patrund din nou semnificatiile lor ascunse si totusi atat de evidente celor ce au ochi deschisi sa vada. Le-am pus aici pentru ca mi s-ar parea nedrept un post care sa nu le cuprinda…ar fi ca si cum as vedea lumea cu un singur ochi, si acela obosit si incetosat de praful lumii…

1. Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.

2. Si chiar dacă aş avea darul proorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încît să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.

3. Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.

4. Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,

5. nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,

6. nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr, 7. acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul.

8. Dragostea nu va pieri niciodată. Proorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.

9. Căci cunoaştem în parte, şi proorocim în parte;

10. dar când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi.

11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.

12. Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.

13. Acum, deci, rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

 M-am trezit cu capul plecat, privirea intunecata si umerii impovarati de zilele in care am facut doar zarva inutila, rusinata de egoismul cu care „am impartit din hrana mea saracilor fara a avea un gram de dragoste”…inciudata de mandria si laudarosenia care mi s-au zugravit in inima si vorbe, mai des decat mi-as fi dorit. M-am vazut pusa in fata adevarului…al celui pe care l-am ocolit in varii situatii. Am inteles ca dragostea nu va pieri niciodata insa acesta nu este in nici un fel meritul meu…este doar o promisiune pe care am primit-o cu bratele deschise, pricepand ca e un dar nemeritat. Am recunoscut ca nu pot pricepe deplin complexitatea ei…ca ochii mei limitati vad doar o parte a intregului. Am dat afirmativ din cap la final, aproband un adevar absolut: “cea mai mare dintre ele este dragostea.”

E randul meu sa spun o farama din lucrurile pe care le cred despre dragoste…fiti ingaduitori cu mine…trebuie sa mai cresc, sa mai invat, sa mai fiu slefuita, sa mai observ, sa mai tai, sa mai fiu zdrobita, sa mai renunt la « eu »…

Da, cred ca e asa cum am spus deja…cred ca iubesc atunci cand implinirea “lui” e ceea ce ma implineste. Iubirea nu-i naiva, nu-i deloc naiva…dragostea matura e chiar realista, poate tocmai aceasta constientizare a realitatii triste adeseori o face sa fie atat de “atragatoare”. Vede defectele ascunse cu grija de ochiul critic al celorlalti, atinge cicatricile inestetice sapate de trecut si intinde cu blandete balsamul vindecator, intelege slabiciunile marturisite printre lacrimi, curata hainele manjite de tina esecului…dar nu, nu va inselati, dragostea nu e oarba. Pasiunea are ochii “larg inchisi”…dragostea priveste realitatea drept in fata, fara a se ascunde dupa deget. Da, dragostea nu-si intoarce privirea scarbita…nici chiar atunci cand e “indreptatita” sa o faca. Alege in mod constient sa vada potentialul din celalalt, ceea ce el poate deveni incurajat de o iubire neprefacuta…Dragostea in care eu cred nu-i egoista dar nici nu stirbeste demnitatea pentru ca-l aseaza pe celalalt pe primul loc, asa cum ati fi tentati unii sa spuneti.

Citeam intr-una din zile ca “dragostea vesnica dureaza 3 ani”… mi-am amintit atunci de ce S. avea dreptate cand spunea ca “iubirea e in primul rand o chestiune de vointa”. Nu-mi imaginez cum altfel ar suferi dragostea…daca nu datorita unei permanente alegeri de a “se jertfi pe sine in folosul celuilalt”. Cum altfel ar putea acoperi totul? Cum ar putea sa nu se bucure de nelegiuire? Cum sa aprecieze adevarul? Cum sa nadajduiasca atunci cand nu mai e nici urma de speranta si toti ceilalti vor fi incetat de mult se creada? Da, aveti dreptate, anii pentrecuti in scoala vietii nu sunt asa de multi pentru a ma putea lauda cu o considerabila experienta si, asa cum am recunoscut deja, complexitatea acestui subiect pare sa ma depaseasca uneori. Insa, un lucru stiu: dinainte de a ma fi nascut, cand nu eram decat un plod fara chip, am simtit Dragostea…aceeasi Dragoste a continuat sa ma insoteasca zi de zi, pas cu pas, in bucurii si incercari, in esecuri, in vale sau pe varful muntilor. Aceeasi credinciosie m-a spijinit si m-a facut ceea ce sunt azi. Nu stiu daca voi intelege vreodata intreaga semnificatie a expresiei « Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea… », cred ca inca imi scapa farame din acest adevar…insa stiu ca si eu sunt parte a acelei lumi iubite de El, la fel si tu…fie ca recunosti, fie ca nu…

Pana cand voi vedea clar ce-i dragostea de fapt…ma voi rezuma la a face ceea ce stiu deja, voi alege sa iubesc o data cu fiecare rasarit de soare…si voi alege sa iubesc o data cu fiecare apus…la fel cum am fost si eu iubita, inca din vesnicie…

(To be continued…)

Un zambet!

« Older entries