A meritat sa ma trezesc de dimineata azi, mi-au dovedit-o ei.
Copiii astia frumosi (cativa sunt mai mari ca mine, dar cine socoteste asta?) care vin aici in fiecare zi, carora le pasa de cei din spitale si doneaza grame pretioase de sange. Ei sunt cei carora le pasa daca gradinita Christiana are copaci in curte, daca adolescentii au sau nu penare pentru inceputul scolii, daca Youth bank are sau nu bani in cont sau daca echipa inseamna tu cu tine si zona de confort sau tu cu altii si alte zone.
Sunt ei, cei care stiu sa faca dintr-un etaj „ACASA” si exploateaza orice prilej pentru a se bucura.
Tot ei sunt cei care stiu sa-ti faca inima sa stea in loc, zambesc frumos si timid dimineata, te trag de maneca sa mergi la masa si tin ocupata baile ceasuri nesfarsite.
Sunt AI MEI, ei, cei care aplauda acum in mijlocul etajului si privesc poze puse stangaci intr-o prezentare mesterita in vreo 3 zile…nu stiu ca eu ii aplaud cu inima, ca ma bucur de bucuria lor ca si cum ar fi a mea, ca sunt mandra ca si cum as fi pus si eu un strop de sange in perfuzia bolnavului, ca si cum as fi sapat gropi pentru copaceii lor cot la cot cu ei, ca si cum as fi dus in aceeasi cutie 3 creioane colorate pentru cei ce aveau negoie de un gram de culoare in viata.
Si sunt AI MEI, pentru ca imi permit sa ii privesc, imi fac loc in bucuria si frustrarea lor zilnica, ma fac mandra si imi zambesc inapoi chiar si atunci cand banca-i blocata, linku-i stricat, facturile le stau teanc iar clientii suna a disperare.
Da, azi a meritat sa ma trezesc de dimineata iar apusul merita cu prisosinta rasaritul…
Een glimlach's Blog 