Scurt /2 (III)

Si cu asta gata pentru o vreme. Cam multe „leapse” pe aici…

Asta e cica „autobiografie pe ani”…enjoy si daca va place, feel free sa o luati sa o dati mai departe.

La 3 luni: am facut cunostinta cu „colectivitatea”, adica m-au expediat la cresa din cartier

La 10 luni: mergeam sanatos in picioare si taraiam papusi de par prin camera

La 1: urlam si radeam la comanda (am dovezi cu „before and after”)

La 2: ma jucam cu Bianca, o colega ce avea paduchi, mergeam la aceeasi cresa unde era in baie un teanc de olite…

La 3: am facut primele cumparaturi, la aprozarul de langa bloc, la nenea Ganea. ( om ramas evident  – masca)

La 4: m-am mutat la caminul cu program prelungit si il aveam coleg langa pat pe Daniel, un om pe care nu l-am mai vazut de atunci si pe care e putin probabil ca l-oi mai vedea vreodata iar prietena mea cea mai buna se numea Aneta. Numele de familie nu conta pe vremea aia.

La 5: voiam sa ma fac „Doamna Felicia Chirila” pentru ca imi era draga

La 6: am invatat o poezie de 13 strofe si o recitam la lingura de lemn, iarna in bucatarie

La 7: mi-am ascuns caietul de teme cand trebuia sa mergem la Juramantul lui Petre. Am fost pedepsita si lasata acasa, asa am ratat vizita la Sibiu cu tenul. Durere, mare durere.

La 8: am aflat ca nu imi place matematica si imi mentin parerea. Ce daca muncesc in contabilitate? Tot atunci am descoperit ca eram singura din clasa strigata dupa prenume si nu dupa numele de familie.

La 9: mancam lipici la borcan cu lingurita si rodeam radierele roz cu miros de capsune la fel ca toti copiii normali de varsta mea. Mi-am amintit la varsta aia ca eram singura care scapase fara sa ii dea una cap tablei cu forta sau fara sa incaseze un abecedar in cap, din acelea cu coperta cartonata.

La 10: am primit prima floare (de palstic) de la  colegul de banca. Mi-a fost rusine sa o duc acasa.

La 11: m-am speriat si mai tare de matematica pentru ca domnul Bogdan ma teroriza la fiecare ora. In schimb am fost la olimpiada de romana dupa indelungi plansete ca „si eu vreau la olimpiada” si am luat nota cea mai mare, spre surprinderea doamnei diriginte.

La 12: am fost la Ramnicu Valcea si am  mancat prima data la Mc. Tot atunci m-am hotarat ca dupa ce voi creste ma voi muta in orasul ala.

La 13: Am fost la olimpiada de Biologie, chiar daca nu intelegeam prea bine pe unde o ia marea si mica circulatie.

La 14: Am imbracat rochia alba si acela afost cel mai important moment al anului fara doar si poate.

La 15: am invatat sa iubesc franceza, am invata geografia Frantei pe de rost in Franceza de ahtiata ce eram dupa note bune

La 16: m-am hotarat sa nu fac niciodata facultatea de Psihologie, numai pentru a-i demonstra domnului O. ca fac ce vreau si mi-am pus in cele doua torturi de ziua mea cate 3 lumanari. Aveam o logica pentru asta…dar nu mi-o mai aduc aminte.

La 17 : mergeam cu Eni cam peste tot: Oltenia, bulevard, seri in parc, biserica…iar ea ma poreclise „oftatul poporului roman”…nu-i greu de ghicit de ce.

La 18: credeam ca sunt mare si tare, ca stiu tot si ma pot marita linistita. Avut-au unii grija sa ma aduca cu picioarele pe pamant. A, da, am facut tumbe cu un Ford Transit cu 9 locuri si am omorat o planta in ghiveci in mai putin de o luna.

La 19 : m-am hotarat ca-mi pasa de viitorul meu asa ca am ales psihologia. Un calda, una rece. Numai noi stim de ce.

La 20: Am invata sa iubesc viata de una singura prin Cluj, chiar daca parea infiorataoare de multe ori.

La 21: Am fost la artificii de 1 Decembrie. Si sa vrei nu le poti uita 🙂 Tot copil eram si-atunci, pozele vorbesc de la sine.

La 22: Am cam spart cateva becuri si am cam stropit in laturi dand in felurite balti…am mai crescut putin. Si am plans pana nu am mai avut aer pentru ca mi-am picat „Dezvoltarii” si am crezut ca se termina lumea. Sidonia si Adi stiu cel mai bine cum a fost. Sau poate au uitat :).

La 23: M-am  decis ca vreau o schimbare asa ca am inceput sa sondez piata job-urilor.

La 24: Mi-am schimbat job-ul, am innebunit si am plecat 3,5 luni departe de casa. De una singura, cu 3 straini.  A fost poate una din cele mai destepte decizii din viata mea. Asa am invatat ce valoare au lucrurile, oamenii si viata.

La 25: O sa termin masterul pentru ca „tot ce incepe duce la bun sfarsit”

La 26: O sa am proprii mei metri patrati

La 27: O sa o vad pe mama zambind in parc

La 28: O sa ma apuc de  profesat

La 29: O sa trec de la 30 de metri patrati la 60.

La 30: o sa ies cu bine din criza jumatatii de viata.

Ultimele 6 randuri nu depind de mine si bine fac!

 

Enjoy the rest of the day, mine was…just ordinary.

 

Een glimlach!

Reclame

9 comentarii

  1. DazDoze said,

    04/11/2010 la 19:45

    Haha… ma gandeam ca eu nu am cum sa fac o insiruire ca a ta pentru ca amintirile mele se opresc pe la… liceu… :)… inainte de liceu ii cam… blurry 😀

    • eenglimlach said,

      05/11/2010 la 18:53

      Ia incearca…lasa-mi-o offline pe mess 😀

      Un zambet!

      Ps. stiu ca m-ai bate, dar promit ca exista o explicatie logica, neutra si deloc infricosatoare. Sunt bine.

      • DazDoze said,

        05/11/2010 la 22:30

        tu… nu stiu exact la ce sa ma gandesc… [editat] dar astept un e-mail totusi cu detalii!!
        Promit ca nu am intentii sa te bat pana ce nu citesc niste explicatii si motive 🙂 Dupaia o sa trag niste concluzii si te anunt asupra deciziei 😛
        [editat]

  2. lidia said,

    07/11/2010 la 23:54

    sunt uimita de cite iti aduci aminte din copilarie,eu am cam uitat multe lucruri, oricum faza cu cumparaturi la 3 ani a fost tare, la fel ca si cea cu caietul de teme… de asta imi aduc si eu aminte …cu durere, si imi pare rau de ceea ce a urmat. noapte buna!

    • eenglimlach said,

      08/11/2010 la 14:40

      🙂 Asa-i?
      Mi-am adus aminte zilele trecute de bluza ta albastra cu pui de foca…si de caciula roz pe care ti-o adus-o Mos „Gerila” de pe santierul din Sebes, intr-un an.
      Pana si de masca de gaz si de shuba lu’ moshu mi-am adus aminte…

      Un zambet!

  3. 13/01/2014 la 01:10

    […] mi-am propus nimic pentru anul acesta. NIMIC. Insa azi, am recitit cu nesat cateva randuri aici si nu am putut decat sa ma gandesc la tot ce-as fi putut sa fac si n-am facut, la locuri in care […]

  4. 01/01/2018 la 23:48

    […] few years back, in a cold November day, there was a plan, where did it go? When did I lose track of how it was supposed to actually go and why, just why […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: