Een glimlach's Blog

Vine o vreme cand cuvintele se prefac in taceri,

Taceri prelungi si apasatoare precum cerul plumburiu dinaintea furtunii de vara…

Si-i grea si neinteleasa apasarea, nu-i leac sa o potoleasca, nici mana sa o ridice.

Cum sa aranjezi mai bine in versuri tacerile? Ce linie melodica ai putea sa le dai?

Ce culoare din penel pentru a le face mai putin dureroase?

 

Vine o vreme cand dorurile dor precum vanataile ascunse si nestiute,

Si-i grea asteptarea, mai grea decat piatra morii din satul copilariei

Cum sa le-ntelegi si cum sa le-alini fara sa strici ne-dorul celorlalti?

Cat din tacere sa cantaresti si sa o faci mai apoi purtatoare de mesaje?

 

Vine o vreme cand inima, cerul, dorul, durerea si tacerea sunt una…

Doar curcubeele de ganduri picteaza nuantele datatoare de viata in plumburiul lor statornic.

 

 

Ce-o fi cu viata aceasta toata-un mister,

Cu ziua torida si iarna cu ger?

Ce-o fi cu inima calda si ochii-umeziti,

Cu pasul mai mic si genunchii-obositi?

 

Ce-o fi cu holda in spic si raul curgand,

Cu pruncul in chiot sau mama plangand?

Ce-o fi cu cerul in clar si pamantul arid,

Cu rodul bogat sau destinul sordid?

 

Ce-o fi cu mana in tremur si gandu-abatut,

Cu poarta-n tatana si mana pe scut?

Ce-o fi cu petala ce moare zburand,

Cu banca prea goala si pieptul arzand?

 

Ce-o fi c-orologiul din turla si clopotul mut,

Cu drumul prea larg sau putinul avut?

Ce-o fi cu spatele stramb si capul plecat,

Cu durerea prea surda sau mormantul sapat?

 

Ce-o fi cu stransoarea si zambetu-ntreg,

Cu fruntea-ncruntata atunci cand aleg?

Ce-o fi cu apusul de soare-adormit,

Cu-ntunericul gros sau cu gestul pripit?

 

Ce-o fi cu viata aceasta cand toate ne pier,

Cand ce ne ramane, e-un petec de cer?

Cand dai tot, o clipa, un minut sa mai ai,

Dar n-ajunge banul de-un petec de rai!

 

Ce faci cu viata cand e toata-un mister,

Si irosita nu ai bucurie, nici cantec, nici cer?

Ce faci cu viata cand alta nu ai,

Nici dreptul la replici, nici clipe sa stai?

 

Mai ai nebunie si cearta, reprosuri de-adus,

Cand vezi `colo-n zare un soare apus?

Mai ai tu seconde, minute de dat,

Cand si ceasul si clopotul, secundele bat?

 

Opreste-te, aseaza-te, respira, te-nchina,

Zambeste si canta, imprastie lumina!

S-ai fruntea senina, e ultimul ceas,

Aici nu-i acasa, e doar un popas!