De cand ma stiu mi-am dorit, vorba adultilor, „un fratior sau o surioara” (am crezut ca de la o varsta iti trece sindromul asta, dar azi mi-am demonstrat ca as adopta o sora sau un frate, o sora pentru povesti ca intre fete si un frate mai mare care sa-mi zica „Asa nu iesi din casa! Bluza aia nu-i de tine. Cutarescu nu-i de nasul tau!”).
Asa, despre surioara vorbeam acum…am inteles eu pe la 5-6 ani ca la noi nu o sa vina barza in veci, cu tot zaharul pus pe pervaz si kilogramele risipite din prea mult elan pe copertina vecinei de la 2. Am acceptat cu greu ca la noi, ar fi o rusine sa vina surioara, da’ nu am intrebat mai multe, de teama.
Ei bine, pe cand aveam vreo 3 ani, am primit un fel de sora mai mare, direct la mine acasa. Venise la liceu si imi era destul de draga, la cat pricepeam eu pe vremea aia. Ma trezeam dimineata o data cu ea sa o vad cand pleca la scoala, beam ceai si mancam paine cu Linco la aceeasi masa.
Din cand in cand, mai primeam cate ceva dulce de la ea…nu pentru ca ar fi avut parte de multe bucurii de felul asta…dar le impartea cu mine chiar si pe celemai putine (ceva imi zice ca si ea ar fi vrut o sora mai mica).
Duminica seara, dupa rugaciunea de seara, ma ceream in camera ei, sa stau cu ea la televizor. Eu ma uitam la film, si ea ca un adult ce se respecta, adormea de indata ce intram in camera…(ce Acordul Parintilor?).
La un moment dat, mi-a facut cunostinta cu un fruct ciudat…galben si cam gelatinos. Din putinii bani, cumparase o banana si imi pastrase si mie jumatate. Nu mi-a placut, mi se parea ca „ii cursese nasul fructului aluia”.
Pe cand era in clasa a 12 a, ma furisam in camera atunci cand avea „vizitatori” duminica la pranz, si-i ruinam orice urma de romantism din intalnirile adolescentine. Cand era plecata de acasa, dadeam iama in dulapul din sufragerie si-i cotrobaiam printre scrisorele si poze mici de final de liceu. Jinduiam la unul din stilourile ei chinezesti si la costumul rosu cu ie, facut la comanda…
Intr-un an, am ramas singure acasa o saptamana intreaga…a fost frumoasa, eu mi-o amintesc cu drag. Am iesit la plimbare impreuna in fiecare seara prin parc…lucru neobisnuit pentru o copila ca mine.
In anul 3 de facultate, am impartit aceesi geanta de voiaj pe care eu o dusesem cu mine in tabara Roica. O mai stii? Era Albastra si avea o dunga verde fosforescent. Mi-ai promis ca mi-o vei plati din primul salariu si ai platit-o, cu varf si indesat.
Prin anul ei 4 de facultate, i-a propus mamei sa ma lase sa stau cu ea in camin vreo 2 zile iar mama aproape ca ar fi comis o grava eroare de judecata. Din nefericire pentru noi, s-a oprit la timp.
In 1999, ma tineam cu mana de proaspata operatie, in 15 august si priveam de langa moshu cum intra in apa botezului…atunci am inteles poate prima data, cat era de important legamantul ei…
De ceva vreme, ne despart mii de km, dar cumva simt ca ne-am apropiat ca ani…si realizez ca mi-a fost o sora aparte…ne-am certat si pentru haine, si pentru curatenia camerei, si pentru obraznicaturi si ne-am impacat razand, fara sa ne-o spunem uneori, ne-am sunat si ne-am sms-uit, ne-am cautat pe mess si ne-am bucurat una de sucesul celeilalte. Din cand in cand, am plans pentru esecurile noastre…
Am avut parte chiar si de o minune, atunci cand eu ma rugam de mult pentru una…si nimeni nu poate contesta autenticitatea minunii.
Acum, asteapta o printesa menita sa-l inghesuie in patut pe printul deja sosit.
Li, nu stiu cat de frumos e trecutul pentru tine, dar pentru mine, cel pe care l-am impartit, e minunat. Stii ce? Astept cu interes restul zilelor, o sa iti bat in poarta pentru sfaturi si o sa te cert in continuare pentru gafele pe care le faci…pentru ca imi esti draga. Pentru ca imi sunteti dragi, pentru ca sunteti o parte atat de importanta a vietii mele.
Sa iti dea Dumnezeu un an plin de bucurie, din belsug, pentru ca Dumnezeul nostru nu se zgarceste ci da cu mana larga. Sa fii curajoasa pentru ca te port in rugaciune (desi imaginatia mea limitata nu pricepe „chinurile nasterii” acum), sa fii inteleapta si intelegatoare. Sa fii un ajutor potrivit pentru Jo si o sursa de dragoste pentru Philipp Samuel si „printesa”.
Imi esti draga, asa cum esti, cu burtica si fara, cu ceea ce zici si atunci cand taci, imi esti mai draga cand razi decat atunci cand plangi (pentru ca TU NU PLANGI!!! si bine faci) si ma enervezi cand comentezi (stii tu cand 😛 ) asa ca atunci te cert si nu te las sa vorbesti cand nu-i cazul – da’ tot de drag fac si asta.
LA MULTI ANI, LIDIA!!
Cu zambete, doar pentru tine, AZI!
Een glimlach's Blog 