MÂINI

Prea simple şi banale, prea nebăgate în seamă, prea adesea dorite şi mai ades urâte în zilele noastre. Cu ele ne exprimăm afecţiunea, cu ele lovim în ce ne stă în cale. Unele sunt bătătorite, altele sunt fine şi delicate. Unele schimbă scutece de copii în timp ce altele maltratează şi aduc  durerea.

Sunt mâini care au schimbat lumea pentru totdeauna şi datorită lor nu vom mai fi la fel.

Doar două mâini…şi-un zâmbet!

Reclame

Notificare…

Intr-o zi, marele filozof s-a intalnit intamplator cu o cunostinta care alerga spre el agitat si care i-a spus:
– Socrate, stii ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studentii tai?
– Stai o clipa, ii replica Socrate. Inainte sa-mi spui, as vrea sa treci printr-un mic test. Se numeste Testul celor Trei.
– Trei?
– Asa este, a continuat Socrate. Inainte sa-mi vorbesti despre studentul meu, sa stam putin si sa testam ce ai de gand sa-mi spui. Primul test este cel al Adevarului. Esti absolut sigur ca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat?
– Nu, spuse omul. De fapt doar am auzit despre el.
– E-n regula, zise Socrate. Asadar, in realitate, tu nu stii daca este adevarat sau nu. Acum sa incercam testul al doilea, testul Binelui. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?
– Nu, dimpotriva…
– Deci, a continuat Socrate, vrei sa-mi spui ceva rau despre el, cu toate ca nu esti sigur ca este adevarat?Omul a dat din umeri, putin stanjenit.Socrate a continuat.
– Totusi mai poti trece testul, pentru ca exista a treia proba
– filtrul Folosintei. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu imi este de folos?
– Nu, nu chiar…
– Ei bine, a conchis Socrate, daca ceea ce vrei sa-mi spui nu este nici Adevarat, nici de Bine, nici macar de Folos, atunci de ce sa-mi mai spui?

 

PS. aviz celor care cred ca mintea mea e cos de gunoi…de ceva vreme strang in ea doar stropi de roua!

 

 

Un zambet!

« Older entries