Traim intr-o lume murdara…si asta ne ocupa tot timpul.

Ni se pare ca-i datoria noastra sa facem curatenie in ea si ne afundam in mocirla din ce in ce mai mult.

Ploua peste noi o cenusa groasa nascuta din incendiile de vorbe. Incercam sa stingem focul cu lacrimi…dar vorbele spuse dor inca.

Ne punem tacticosi manusile, sortul si bocancii…intram in viata celorlalti si tropaim cu toata puterea hotarati sa ne lasam amprenta. Ridicam praful, ignoram cu indiferenta paienjenisul din incaperile intunecate…si ne prefacem ca dam o mana de ajutor la renovarea inceputa impotriva vointei lor.

Si dupa toate acestea, dupa atata buna intentie…ne intoarcem nesatisfacuti, trantim bocancii, punem manusile in cui, azvarlim sortul in pubela rau mirositoare, suflam cu naduf si recunaostem ca suntem simplii oameni si schimbarea semenilor nostri nu sta in mainile noastre, manjite suficient cu propriile mizerii.

Exista o singura solutie…

Azi nu mai zambesc…poate maine…

ŞI DACĂ?!

AS. rândurile de mai jos fac referire la 2012

M-am întors puţin mai TREAZĂ de la vizionarea unui film ce are parcă prea puţine în comun cu realitatea cotidiană şi-mi şuiera cu ciuda în minte replica unui bun prieten: “oamenii ăştia uită că pământul nu va fi înghiţit de ape ci va arde cu trosnet”…

Ce să spun mai mult? Cum să spun pe înţelesul tuturor? Efectele speciale mi-au tăiat în repetate rânduri respiraţia (şi aşa întreruptă de aerul rarefiat într-o sală plină până la refuz), povestea tipic americană m-a plictisit teribil (personaj principal divorţat, 2 copii, fosta soţie nerecunoascătoare, agenţii secrete…”been there, done that”) cele câteva frânturi de religie distorsionată m-au scuturat straşnic…Concluziile auzite pe holurile cinematografului au fost cel puţin “impresionante”: “Auzi mă, vine sfârşitul lumii, hai să ne “îmbetăm” azi…”

A urmat mai apoi o discuţie pe marginea sfârşitului…şi am realizat că e vina noastră…a celor care acceptam senini tonul glumeţ pe care ne sunt expuse câteva adevăruri incontestabile… păşind atât de uşor peste ironiile deloc subtile ale semenilor noştri.

Nu vreau să dezbat sfârsitul lumii aici şi nici nu voi face dezvolta o pledoarie în favoarea credinţei mele (deşi ar trebui), însa fie ei mayaşi, creştini, budişti sau atei…ştiu toţi că va exista un sfârşit al zilelor. Unora li se pare îndepărtat, altora li se pare mai aproape ca oricând (ştim cu certitudine că azi “the end” e mai aproape decât ieri şi e suficient)…

Tu ştii? Poţi spera că mă înşel…dar dacă, dacă nu mai ai şansa unei dimineţi?

Un zâmbet!

 

PS.  aici e poza care mi-a marcat vizionarea…dupa ce il veti vedea, veti intelege de ce…

 

« Older entries