Ar fi nedrept sa treaca zilele peste mine fara a amintide binecuvantarea zilelor trecute.
N-as sti de unde sa incep, nici unde sa termin si cu siguranta as pierde mult din insemnatatea lor incercand sa descriu cat mai plastic totul dar o voi face, pentru ca ar fi nedrept daca as trece ca si cand nu ar fi existat.
Sunt extrem de recunoscatoare pentru o seara de vineri inconjurata de oameni mari, crescuti in 6 ani ca Fat Frumos, realizati asa cum nu ne asteptam cu ani in urma, trecuti prin viata si oarecum biruitori. M-am bucurat de glumele doamnei D si am zambit amintinu-ne de orele de sport (si altele).
Sunt si mai recunoscatoare pentru o seara de sambata scaldata in lumina si intuneric, zambete si lacrimi, intrebari si raspunsuri, oameni vechi si oameni noi, locuri ce poarta in ele atingerea copilariei si casute ce miros a vise de adolescent. Peste toate ciripeau voios si odihnitor pasarele, in noaptea tainica a Invierii.
Dimineata biruintei a adus cu sine un avant nou, bucurie si incantare, toate intr-o clipita, neasteptat. Andreea si Gabriel mi-au amintit de unde am plecat iar santurile Cetatii mi-au descoperit din nou ca unele epave mai primesc sansa unui alt inceput, cu atat mai mult oamenii…
Sunt recunoscatoare, sunt multumitoare, sunt incantata si bucuroasa pentru onoarea de care mi s-a facut parte!
Si da, Cristos e viu, cu-adevarat!
Zambete!