Planul evenimentelor:
– avion sambata dimineata la ora 6, pauza 50 de minute in Budapesta, avion pana in Charles de Gaule, tren din Roissy pana in Lille Flandre si legatura pana in gara Dunkerque de acolo. Taxi pana acasa, cheile in fata usii, frigiderul ticsit de mancare.
Desfasurarea reala a actiunii:
– anulat avionul de Budapesta, dormit 3 ore cu pauze dese si trezit cu noaptea in cap. Facut plimbarea de dimineata pana la aeroport, stat la coada 45 de minute pentru schimbare bilet, cale intoarsa pana acasa, 2 ore de somn, 10 telefoae pe secunda patrata, ajuns in aeroport, urcat in avion…pornit, intr-un final.
– Frankfurt, coafura rezista. Schimbat avionul, ajuns in Charles de Gaule dupa ora 10 seara. Din toate bagajele care puteau fi pierdute, doar trei s-au si pierdut cu adevarat. Ale noastre. Recuperat bagaje, roti lipsa, geamantane desfacute (pesemne jinduiau la supele noastre la plic… sau la bijuteriile de lemn).
– luat taxiul, traversat Parisul dintr-un capat in altul (sper sa nu fiu nevoita sa platesc vreodata in Romania 200 de ron unui taximetrist…) Hotelul, micut, cochet, aproape de centru (10 minute pana la galeriile La Fayette)
– vizitat Parisul toata duminica dimineata, bifat arc de triumf, turn Eiffel, place de la concorde, le Printemps, La Fayette, biserica Madleine, L’assamblee nationale si Champs Elysee – orice asemanare cu numele meu e pura coincidenta 🙂
– luat taxiul, mers in Charles de Gaule, asteptat TGV-ul 3 ore… plus intarzierea aferenta. Ajuns in Lille Europe, tarait trolerul schiop de o roata mai bine de 700 de metri pana in Lille Fladre, intrebat directia Dunkerque, urcat in trenul gresit (din prea multa atentie acordata detaliilor si parerilor prietenilor nostri francezi), directia Belgia.
– coborat 10 minute mai tarziu, in the middle of no-where. Luat trenul inapoi spre Lille Flandre. Ajuns in gara, urcat in trenul bun. Ajuns in Dunkerque o ora mai tarziu, gara pustie, taxiuri lipsa. Asteptat 10 minute.
Restul e istorie…pentru ca aici incepe aventura :). Detinatoarea apartamentului bate in amabilitate toata ospitalitatea romaneasca…decorul e de basm (un micut apartement utilat in intregime si amenajat in stil mediteranean) iar orasul e feeric (barcile si portul fac totul). Nu am crezut ca marea poate fi frumoasa iarna, nu mi-am imaginat ca provincia e deosebita in strainatate si n-am mancat o prajitura cu spuma de ciocolata atat de buna niciodata.
Firma e…impresionanta…iar bucuria de a fi parte din lumea asta, a lor, e neobisnuita. Din pacate, ne doream sa ne fii cunoscut in conditii mai fericite de atat…
Andrei e altfel si asta e bine, zilele astea.
Ale si Adi sunt in plin proces de maturizare fortata si-s simpatice; imi dau ocazia de a ma simti „mama tuturor ranitilor” de destule ori, si asta e la fel de bine acum.
Toate, unele peste altele, fac parte din aventura noastra, una pe care o traim impreuna, de succesul careia ne bucuram in call-uri sau de neajursurile careia punem buza din cand in cand.
Morala: cand esti cu capsa pusa in aeroport, e tare bine sa-ti tii gura. Cand ai asteptari prea mari, dezamagirea e garantata. Unii oameni merita o sansa, chiar daca nu le-ai da-o de buna voie si-i musai sa ti-o smulga cu forta. Bine fac! Daca vreti sa stiti cum se simtea Anne Hathaway in „The princess diaries”, va recomandam cu increderea taxiurile din Franta si soferii lor. Sentimentul e indescriptibil 🙂
Consemneaza de la fata locului,
Een glimlach!
Een glimlach's Blog 