Jurnal de calatorie – 8, 9

Am avut parte de o seara romantica, la lumina lumanarilor, scaldata intr-un miros subtil de portocale… N-am ascultat niciodata The promise (Secret garden) auzind in fundal marea, pescarusii…In departare, luminite vii dar…moarte…tremurau in briza marii. La o aruncatura de bat, un foc de artificii curajos brazda cerul clar terifiind miile de stelute pasnice si punandu-le in umbra. Doar ticaitului ceasului ne-a adus subit la realitate…atunci cand pleoapele ne alunecau spre taramuri de vis.
Si toate acestea, doar pentru ca ne batusera sigurantele :). Acasa, am fost invatata ce sa fac…aici, in schimb, toate pareau ok dar…lumina lipsea cu desavarsire.
N-am timp sa ma plictisesc, desi tare mi-as dori sa o pot face :)Ne-am dumirit azi-dimineata unde era siguranta problema. Daca o sa o tinem tot asa, in curand ne-om putea angaja la EDF (Electrica Frantujilor) sau la ERDF, ca tot nu ar fi mare diferenta.

**************************

Am fost pe malul marii ieri…am ascultat-o si mi-am spus ca un loc mai frumos decat PAMANTUL nu ne-ar fi putut da Dumnezeu sa ne traim viata asta…(despre Cer, in alta postare). Am vazut-o dupa furtuna, am vazut-o senina si inspumata noaptea…si mi-e draga ochilor. M-am indragostit de farul alb si-mi pare ca-s in siguranta de cat ori isi trece lumina alba peste mine. Asa mi-am amintit ieri versurile „E-o stanca ce de veacuri sta-n noapte ca un far”…si m-am bucurat de inca o promisiune implinita pentru mine si pentru cei dragi mie.

**************************

Locuitorii Dunkerq-ului se pregatesc de sarbatoare iar mesajul e simplu si clar, peste tot: „Dunkerque en fete”. Si-au luat straiele de sarbatoare, au impodobit strazile si…au deschis larg portile bisericilor. Imi pare uneori ca locul asta-i decupat de restul hartii. Aici oamenii au timp de-un ceai cald in piata orasului, iti zambesc politicos si se intrec in amabilitaturi, parca…dezinteresate. Mirosul nucilor prajite si al castanelor, clopotul bisericii ce canta fals dar imbietor o farama de colind, copii bucurosi si sporovaitori…par dezlipiti dintr-un basm de Andersen. Fetita cu chibrituri nu face exceptie…e si ea aici, in vreme de sarbatoare, cu ochii tristi, cu teama-n suflet si vorbind…romana.

**************************

Mi-au confirmat si altii, mi-am zis si eu ca as fi putut fi intr-o alta viata asistenta personala a celebrului Sherlock Holmes si-s sigura ca m-as fi descurcat de minune. Investigatiile si descoperirile m-au pasionat intotdeauna (de-aia m-am pierdut de doua ori in tara asta minunata :D). Andrei mi-a reconfirmat ca „Sixth sense” mi se potriveste de minune. Adi ma priveste cu uimire si suspiciune ori de cate ori imi vin idei ce se dovedesc a fi bune, bazate doar pe intuitie. Asa am detectat dorul. Ce-i dorul? Cuvantul ala romanesc ne-translatabil in alta limba. Am luat o poza, am dat zoom si am dat verdictul: dor, dor, dor. Ce poza? Una mai veche, cu miros de vara si hortensii inflorite. M-am izbit si de data asta de adevar chiar daca oamenii au dat hotarat din cap si au negat cu vehementa citind randurile astea :).
Nu face sens? Never mind, face pentru noi, vreo 2-3 de aici, si vreo 2-3 de acasa.

*************************

Azi e portul la rand si tura de shopping. Nu ninge si-i cald, nu mi-am imaginat Craciunul fara zapada, cu grade cu plus, dar anul asta se pare ca e anul surprizelor…placute.
Let the day begin!

Een glimlach!

De ce imi displace Decembrie

Nu, nu…nu am grave probleme de adaptare si nici devieri de la normele sociale…am numai pareri proprii, incapatanate si clare!

Si nu, nu imi place decembrie pentru ca fabrica nefericire si cadouri fortate, parinti frustrati si tristi, copii necajiti si nemultumiti, crestini de sarbatoare si oboseala la oferta.

Ma scarbeste imaginea unui oras forfotind de febra cumparaturilor si de „gandurile bune” gasite cu greu numai pentru ca sta sa vina Craciunul.

„Mosul” romanilor e un mos trist pentru ca nu are bani, copiii romanilor au ochii umezi de tristete, nu de bucurie, pentru ca jucariile sunt putine si dulciurile au numai ambalajul colorat frumos, calitatea lipsind cu desavarsire.

Parintii romani sunt frustrati ca nu le pot oferi copiilor ceea ce ei nu au avut iar sefii romanilor sunt presati de inchiderea anului.

Decembrie scoate din noi in ultimii ani toata hidosenia firii noastre, pe care o imbracam frumos in concerte de colinde, o cosmetizam cu funde si panglici, o luminam cu instalatii defecte din loc in loc si speram ca albul zapezii ne va induce pana si noua spiritul sarbatorii, astupand orice urma de mizerie ramasa neobservata din greseala.

De-aia imi displace decembrie, pentru ca, vorba cantecului „we save it all for Christmas day”, in timp ce ne calcam in picioare un an intreg, in timp ce ne zgarcim la cadouri costisitoare de-a lungul anului sau uitam ca sunt oameni pe care sms-ul nostru de Craciun nu-i incalzeste din moment ce in timpul anului au tinut piept de unii singuri unor catastofe (de care noi habar nu avem nici in zi de azi).

Prefer un ianuarie…atunci vezi crestinii in biserici, cadouri care COSTA ceva, un sms banal de „ce mai faci” dar mai sincer si mai valoros, un alb al zapezii ce iti bucura ochii fara sa mai incerce sa acopere gunoaie (oricum de neacoperit), atunci vezi mai clar ce se ascunde dincolo de oameni si lumini, dincolo de haine stralucitoare si decorul de sarbatoare.

Acolo vezi viata…in toata „splendoarea ei”…iar viata nu-i decembrie si asta-i sigur!

 

Un zambet!