Globul de sticla al Cerului

Am vazut o multime de copii fascinati de globurile de sticla cu motive de sarbatoare…fie avand scena nasterii, fie colindatori, fie invechitul Mos Craciun sau mereu veselul om de zapada.

Pe cand aveam 7 ani am primit in dar un glob cu pestisori multicolori. Elena M. se dezlipise cu greu de el si mi-l daruise cu ocazia unei vizite in casa lor. Copila fiind, gaseam extraordinara miscarea „fulgilor” si a figurinelor din interiorul globului. Totusi incepuse de la o vreme sa mi se para ca nu este suficienta „actiune” in interiorul cupolei.Asa ca, intr-una din zile cand mama nu era cu ochii pe mine, am indesat plina de curaj un pumn micut de boabe de orez in interiorul lui. Ooooo, cat de multumita eram acum. Boabele de orez nu doar ca aratau excelent (credeam eu!) in bolul de sticla dar faceau si un sunet extraordinar cand se ciocneau de peretii lui. Fericirea mea a durat cam…3 zile. Dupa acest timp, globul incepuse sa curga iar apa mirosea…de nedescris. Pe deasupra, nici nu mai era clara iar boabele crescusera atat de mult incat pestisorii nu se mai vedeau in marea masa alba de orez. A sfarsit bietul glob aruncat in gunoiul de langa Mamut…

Am avut (si inca mai am) pasiunea asta pentru globurile de sticla chiar daca nu m-am indurat niciodata sa imi cumpar unul.

Din locul in care stau privesc un spectacol deosebit cu fulgi energici si oameni inghetati in geamurile blocurilor. Rasuna cantecul colindelor si iarna pare din ce in ce mai stapana peste tot.

Nu pot sa nu-mi ridic ochii spre cer…nu pot sa nu ma intreb atat de multe…

Stii ce fac micutii cu un glob de sticla? Il scutura pana cand zapada incepe sa se astearna incet dar sigur in locul din care a fost nemilos scuturata.

Din cand in cand, si Dumnezeu ne misca globul de sticla. In jurul nostru o iau toate din loc, se starneste furtuna insa noi…noi avem datoria de a raman tari acolo unde am fost pusi, asemeni figurinelor zambitoare din miniaturile indragite, de sticla. Spre deosebire de noi, Dumnezeu nu scutura globul pentru a se bucura de agitatia produsa…ci pentru a vedea statornicia. Il bucura culoarea zapezii si mirosul ghetii insa il bucura mai mult „figurinele” recunoscatoare si inima calda in mijlocul inghetului.

Zilele astea simt cum mi se misca globul sub picioare, am vazut deja cum cele mai multe au luat-o din loc si simt cum zapada se agita in aer.

Dar la sfarsit…la sfarsit…vine bucuria unui tablou conturat frumos, acoperit de-un alb stralucitor, completat de pete de culoare si animat de un zambet „invingator”.

Nu-i asa ca globurile de sticla nu mai par acum atat de … banale?

Zambete!

Propria mea Sarbatoare a MULTUMIRII

Desi sunt parte a unei comunitati (pe care o mai „reneg” uneori si o primesc inapoi cu drag…in functie de cateva idei copilaresti), desi am avut parte de o Zi a Multumirii sarbatorita” in familie”…mi-am facut o sarbatoare a mea…pentru ca Dumnezeu merita recunostinta pentru multe lucruri.

Anul acesta m-am hotarat sa nu mai multumesc doar pentru ce am primit (nu pentru ca nu ar fi plouat peste mine belsug de binecuvantari) ci pentru ca in mijlocul necazului si al cuptorului se exerseaza recunostinta adevarata, una care va fi exprimata cu siguranta si in clipele de implinire si belsug.

Doamne,

Nu meriti doar un genunchi plecat in pamant doar pentru ca ai revarsat  atatea daruri nemeritate  in viata mea ci meriti recunostinta pentru tot ce mi-ai luat, pentru tot ce nu mi-ai ingaduit si pentru tot ce m-ai facut sa las in Mana Ta, de buna voie.

Chiar daca imi vine greu sa recunosc, iti multumesc pentru toate locurile in care nu mi-ai permis sa merg…

Desi am construit cu elan un viitor bun in ochii mei, iti sunt recunoscatoare ca ai daramat TOT din temelie, pentru a construi ceva neasteptat.

In ciuda impotrivirii mele mi-ai luat cateva zile in care as fi vrut sa zambesc si mi-aidaruit  unele cu lacrimi, sa-i pot intelege pe cei ce plang, mi-ai luat banii facandu-ma sa inteleg ca fericirea nu sta in ei si cativa oameni dragi pentru a ma invata ca vesnicia nu-i aici, e ACOLO…

Doamne, sunt atat de multe lucruri pe care le credeam ale mele, trudite de MINE, construite cu sudoarea fruntii MELE, indreptate dupa „intelepciunea” MEA…si imi amintesc azi ca sunt ale TALE, au fost din vesincie ale TALE si vor continua sa fie.

Sunt recunoascatoare pentru tot ce mi-ai cerut inapoi…pentru ca acum sarcina purtata pe umeri pare nespus mai usoara, grijile par incomparabil mai putine iar viitorul pare dintr-o data mai provocator.

Si da, Doamne, iti multumesc si pentru tot ce mi-ai dat, fara sa fii meritat, fara sa fii fost mai buna decat altii…numai pentru ca ai vrut sa ma rasfeti. De ce? Nu stiu…dar MULTUMESC!

Ajuta-ma sa inteleg ca mi-ai daruit pentru a da mai departe, pentru a investi in oameni, pentru a pune in negot, pentru a ma bucura putina vreme de unele lucruri, pentru a spune mai departe cat belsug ascunzi Tu in zagazurile cerurilor.

Cu recunostinta, din cuptor, un zambet!