DORURI

M-am trezit cu dor, dor de binecuvantare, dor de glume cum doar dumneata stiai sa faci, intelesuri ascunse pe care doar el le ghicea si care m-au fascinat intotdeauna: voi doi – sursa constanta a uimirii mele.

M-am trezit cu dor de ochi senini, plini de speranta, speranta pana la final si dincolo de el.

Ne sunt scaldati ochii in lacrimi deseori, nu de disperare ci de dor, nu de teama, ci de nevoia cuvantului bun, nu de lipsa nadejdii, ci de „egoismul” de a fi stransi in bratele dumitale inca o data, nu de lipsa cunostintei si-a informatiilor la indemana oricui, ci de dorul povetelor dumitale blande si intelepte si-a poeziilor spuse cu drag, oricand, oricui.

Ne lipsesti, mama Viorica, ne lipsesti cum nu ne-am fi gandit dar dincolo de dor, suntem recunoscatori: pentru o viata traita sub semnul „celor tari” (putini ajung sa se bucure de frumusetea a 70 de ani), pentru o lupta dusa pana la capat cu demnitate, pentru urme drepte lasate in valea plangerii, pentru frumusetea omului remarcabil ce-mi sta aproape, pentru zeci de ani de casnicie traiti in umbra unui juramant respectat, pilda graitoare ” la bine si la greu, in sanatate si boala” si-al unui „pana la moarte” real, lipsit de lumini sclipitoare sau distorsiuni Holywoodiene.

Ti-am luat flori si-ti vom lua in fiecare an de dor chiar daca splendorile cerului sunt cu siguranta mai fascinante decat praful pamantului, chiar daca stralucirea noii dumitale case depaseste cu mult orice spectacol pamantesc sau sclipirea unor lalele galbene, firave.

Ne e dor si ne va mai fi adeseori dar speranta revederii si promisiunile de neclintit ne vor umple sufletul de nadejde mai departe. Azi nu-ti mai spunem „La multi ani!” ci „O vesnicie binecuvantata, mama!”

Cu dragoste, dor si speranta,

Noi DOI.

Reclame