Primavara-n toiul iernii

Cu vreo 3 ani in urma ma intrebam cat costa primavara si cine e dispus sa plateasca averi pentru ea.

Azi, nu ma mai intreb ce pret are, l-am aflat intre timp si-s mai dispusa ca oricand sa platesc, pana la ultima suflare.

Ce nu stiam acum mai multa vreme, e ca poti sa ai primavara-n toiul gerului, la -17 grade, fara muguri in ramuri si miros de zambile in geam.

Am simtit un zvon de primavara atunci cand am inteles ca deciziile imi apartin, ca le pot transforma in sarbatoare sau le pot lasa sa-mi astearna alene paianjeni in cotloanele inimii.

A inceput sa mi se strecoare in suflet un miros de frezii suave in secunda in care am priceput (si mi-am repetat in cateva randuri, pentru a ma asigura ca nu uit) ca ziua are secunde, nu ore, ca-s prea multe irosite si prea putine cu folos.

Batea un vant…primavaratic atunci cand am iesit pe poarta Oncologiei, cu obrajii rosii de sanatate si inima plina de recunostinta pentru banalele dureri de burta dupa mesele de vineri, cu colegele printre rafale de rasete si glume bune.

Parca-s putine cuvintele…cum sa explic cum vine-o primavara-n toi de iarna? Incep sa cred ca-i inexplicabil…ca, asemeni zborului, trebuie sa-l traiesti…trebuie sa vezi cu ochii tai ca dincolo de nori e intotdeauna soare pentru a tine minte asta in furtuna. E…cumva la fel si cu anotimpurile inimii…

Traversez lent o primavara-n iarna pentru ca linistea ce-mi razbate in piept e aidoma unei  brize la apus, pe dealul din fata casei, in raset cu gura pana la urechi, cu mainile calde si picioarele-ncaltate.

Zambete si-o…mana calda!

Ce sa faci cand nu ai nimic de zis…

Una din cunostintele mele mi-a zis recent ca mi-ar fi dat un ghiont pentru a ma determina sa mai scriu din cand in cand pe pagina asta verde.

Am apreciat ghiontul, l-am primit zambind, ca pe un compliment neasteptat insa cred ca-i necesar sa si explic de ce nu mai sunt cuvinte in tolba.

In primul rand, odata cu mutarea in 49,75 mp, toate cuvintele s-au dispersat care incotro. O parte in baie (ale carei rosturi le-am binecuvantat inca din prima seara, mutati-va si o sa intelegeti despre ce vorbesc), o alta in dormitor (unde ma conversez cu Lorelai si Rory, din cand in cand), una in living si mai multe au luat-o prin padurea din apropiere (pa cere inca n-am strabatut-o din cap in cap da-i vine ei randul sambata). In 7 mp, cuvintele inghesuite nu-si puteau da rand care sa fie exprimate primele, de unde si mai multe spuse pe pagina asta (si mai multe regretate).

In al doilea rand, m-au ajuns binecuvantarile pentru care m-am rugat, drept urmare, mi-au si luat tot timpul liber disponibil si l-au transformat in ore de munca si saptamani de 14-21 zile. (Nu va nelinistiti, luna are in medie tot 30 de zile, doar numarul celor lucratoare variaza – in dezavantajul meu).

In al treilea rand, am pentru moment senzatia ca nu am multe de zis, am mai multe de tacut. De zis am zis, de certat am certat, de dat cu parerea am tot dat, de ras am tot ras si de plans am mai si plans pe ici pe colo. Acu-i vremea de tacut. Nu mi-a prea placut mediocritatea, lucrul facut numai pentru ca trebuie facut si m-am straduit sa nu ma complac in ea (daca tot m-am avantat spre nebanuitele cai ale mediocritatii). Ei bine, acum incerc sa mai si tac, si de preferinta ar fi sa excelez. Daca reusesc, revin si va anunt. Daca nu, rusine sa-mi fie, va veti da si singuri seama de esecul meu 🙂 !

In al x-ulea rand, sunt atat de alte lucruri frumoase de vazut, mirosit, simtit, auzit, iubit, incat e si pacat sa facem risipa de cuvinte in spatiul www-ului, inchisi in spatele usilor impunatoare, cu 12 incuietori in loc sa ne bucuram de grandoarea primaverii. Si nu ma intelegeti gresit, dar numai un om caruia i s-a furat o primavara (sau a dat-o pe un pumn de bani) realizeaza cu adevarat ce pret are ea si cu cata recunostinta trebuie privita si primita.

Asa ca, atunci cand nu ai nimic de zis, e mai intelept sa taci, asa am inteles eu si asa incerc sa fac.

Atunci cand imi vin idei ce merita (tot in parerea mea subiectiva) exprimate, o sa le pun aici, ca de-aia ii zice blog.

Deocamdata, numai zambete!