Primaverile in Cluj vin cu miros de schimbari si adieri de ganduri. Dincolo de orice nori de pe cerul plin de griuri, e acelasi snetiment al evadarii din cotidian, acelasi dor de zile goale, picioare calde si miresme albe.
Ascult cu nesat aceleasi cateva melodii de mai bine de 6 ore, imi vine sa evadez in ele, aduc in mine dulce zvon de ani trecuti, cu inocente si bucurie autentica. Se simte din nou ca si cum m-am nascut in momentul si locul nepotrivit.
Sa ne intelegem: m-as fi putut la fel de bine naste intr-un trib din Africa, pe groapa de gunoi la Pata Rat sau pe Craica. Nu-i vorba despre nemultumire, e doar un subtil sentiment al nepotrivirii cu era si locul, cu portul si zumzetul de melodii ce ma inconjoara.
Daca as avea o masina a timpului, m-as duce in trecut, in cel pe care nici din planuri nu il stiu (dincolo de 1985). Sau as lua-o la goana neimbatranind spre viitor, sa ajung in pragul usii casei de pe deal, sa ascult fara griji muzica data tare, cu totul relaxata, descatusata si eliberata de dorul unei ere in care nu m-am nascut de fapt.
Si ce daca nu intelgeti? Inteleg eu si pentru mine scriu.
Een glimlach's Blog 