Jurnal de calatorie – 11-15

Pffff…un lucru-i sigur: banii cumpara multe. N-or fi cumparand ei nici sanatate, nici fericire, nici dragoste…dar pentru cei de aici pot cumpara iarna in mijlocul toamnei tarzii.
Adica asa: aseara, in drum spre casa, in fata primariei, erau multi, multi brazi de toate marimile.Am banuit ca azio sa ne bucuram de o adevarata expozitie cu vanzare.
Azi, la ora 11, in locul lor rasarise o padure „adevarata”, cu brazi naturali, cu rumegus pe jos in loc de poteca…si cu partie de zapada. La mai putin de o aruncatura de bat, era mormanul din care se arunca pudra magica pe derdelus. Am vrut sa pariem ca-i artificiala…cand colo era din cele care tind sa se topeasca la soare.
Mai mult tatici si mamici decat pitici se dadeau de-a dura pe partia la minut aka „ïnstant”. Colindele m-au facut sa ma simt in Miracolul de pe strada 34 si m-am bucurat ca pot fi figuranta in filmul altcuiva, prea ma plictisisem sa fiu eroina in al meu.

****************************

Pescarusii astia sunt…obraznici, da, e adevarat. Dar ce poate fi mai imbietor dimineata cand nu te vezi bine in oglinzile lor cu efecte de marire decat cantecul pescarusilor matinali? E drept…poate o privighetoare ar fi si mai spectaculoasa…insa eu as da oricand ciorile de acasa pe un singur exemplar de genul astora.

****************************

Cica-s previzibila…si mult prea casnica…si no fun. Pai da’nici n-am sustinut ca as fi altfel. De-aia ma mandresc cu supa de salata si macaroanele cu branza. Ne-am decis sa mancam peste on a daily basis, ca ne-o fi dor acasa. Dupa buna intelegere, am mancat si ieri. Singura problema era ca oasele pestelui erau luuuuuungi….si pareau sa fi scheletul unor falange umane. Scria pe meniu ca e „aile de raie”. Râie (scuzati franceza) nu putea fi, ca scria „raie” deci…nici rea n-ar fi avut de ce sa fie.
Aici bunatatea:

 

SI aici, dihania:

 

 

Asa m-am hotarat sa-i las pe altii sa manance exotisme…eu de acum si pana peste 3 saptamani raman la salata verde si boabe de struguri. Despre astea nu am dubii.

Are rost sa mai spun ca Andrei a mancat cu pofta biftec tartar? La ala nici nu am indrznit sa ma uit timp de o ora cat a zacut pe masa noastra. Adi dadu dovada de mai mult curaj…

************************

Am invatat pe dinafara drumul pe jos pana in oras si inapoi…asta e mare lucru data fiind orientarea in spatiu a echipei AP FR OPS :)).

Si am mai invatat intr-o saptamana cate nu am invatat in doi ani…tare-mi place ce se petrece aici si cronologia asta inteleasa doar de cer.

Si asa, sa va simtiti un pic figuranti in filmul celor de aici,mai jos sunt versuri si in capat melodia (warning – doar pentru ca imi plac 75 % din cuvinte nu inseamna ca asa inteleg eu Craciunul):

Christmas is the time to say „I love you”
Share the joys of laughter and good cheer
Christmas is the time to say „I love you”
And a feeling that will last all through the year

On the corner carolers are singing
there’s a touch of magic in the air
from grownup to minor no one could be finer
times are hard but no one seems to care
Christmas Eve and all the world is watching
Santa guides his reindeer through the dark
from rooftop to chimney, from Harlem to Bimini
they will find a way into your heart

Christmas is the time to say „I love you”
Share the joys of laughter and good cheer
Christmas is the time to say „I love you”
And a feeling that will last all through the year

Just outside the window snow is falling
but here beside the fire we share the glow
of moonlight and brandy, sweet talk and candy
sentiments that everyone should know
Memories of the year that lays behind us
wishes for the year that’s yet to come
and it stands to reason that good friends in season
make you feel that life has just begun

Christmas is the time to say „I love you”
Share the joys of laughter and good cheer
Christmas is the time to say „I love you”
And a feeling that will last all through the year

So when spirits grow lighter
and hopes are shinin’ brighter
then you know that Christmas time is here

http://www.youtube.com/watch?v=wz1Rm0yPiQU

Een glimlach!

Reclame

Globul de sticla al Cerului

Am vazut o multime de copii fascinati de globurile de sticla cu motive de sarbatoare…fie avand scena nasterii, fie colindatori, fie invechitul Mos Craciun sau mereu veselul om de zapada.

Pe cand aveam 7 ani am primit in dar un glob cu pestisori multicolori. Elena M. se dezlipise cu greu de el si mi-l daruise cu ocazia unei vizite in casa lor. Copila fiind, gaseam extraordinara miscarea „fulgilor” si a figurinelor din interiorul globului. Totusi incepuse de la o vreme sa mi se para ca nu este suficienta „actiune” in interiorul cupolei.Asa ca, intr-una din zile cand mama nu era cu ochii pe mine, am indesat plina de curaj un pumn micut de boabe de orez in interiorul lui. Ooooo, cat de multumita eram acum. Boabele de orez nu doar ca aratau excelent (credeam eu!) in bolul de sticla dar faceau si un sunet extraordinar cand se ciocneau de peretii lui. Fericirea mea a durat cam…3 zile. Dupa acest timp, globul incepuse sa curga iar apa mirosea…de nedescris. Pe deasupra, nici nu mai era clara iar boabele crescusera atat de mult incat pestisorii nu se mai vedeau in marea masa alba de orez. A sfarsit bietul glob aruncat in gunoiul de langa Mamut…

Am avut (si inca mai am) pasiunea asta pentru globurile de sticla chiar daca nu m-am indurat niciodata sa imi cumpar unul.

Din locul in care stau privesc un spectacol deosebit cu fulgi energici si oameni inghetati in geamurile blocurilor. Rasuna cantecul colindelor si iarna pare din ce in ce mai stapana peste tot.

Nu pot sa nu-mi ridic ochii spre cer…nu pot sa nu ma intreb atat de multe…

Stii ce fac micutii cu un glob de sticla? Il scutura pana cand zapada incepe sa se astearna incet dar sigur in locul din care a fost nemilos scuturata.

Din cand in cand, si Dumnezeu ne misca globul de sticla. In jurul nostru o iau toate din loc, se starneste furtuna insa noi…noi avem datoria de a raman tari acolo unde am fost pusi, asemeni figurinelor zambitoare din miniaturile indragite, de sticla. Spre deosebire de noi, Dumnezeu nu scutura globul pentru a se bucura de agitatia produsa…ci pentru a vedea statornicia. Il bucura culoarea zapezii si mirosul ghetii insa il bucura mai mult „figurinele” recunoscatoare si inima calda in mijlocul inghetului.

Zilele astea simt cum mi se misca globul sub picioare, am vazut deja cum cele mai multe au luat-o din loc si simt cum zapada se agita in aer.

Dar la sfarsit…la sfarsit…vine bucuria unui tablou conturat frumos, acoperit de-un alb stralucitor, completat de pete de culoare si animat de un zambet „invingator”.

Nu-i asa ca globurile de sticla nu mai par acum atat de … banale?

Zambete!

« Older entries