Rabdarea invatata cu joarda

Ilustratiile despre cum se invata rabdarea imi sunt cunoscute. Am auzit predici, schite, povestiri cat pentru 2 vieti. Ba chiar am fost convinsa ca de-o vreme, de ani buni, incep sa inteleg cum vine asta cu „ai rabdare”. Recent am descoperit ca „bat din picior” – pe asta nu o stiusem si nu ma crezusem in stare.

Nu-i nimic…cum nu-i nici macar un lucru nou sub soare, de vreme ce intotdeauna este loc de mai bine si „we strive for perfection”, ma gasesc in postura de a invata si recapitula lectia rabdarii.

M-am tot gandit (noptile-s un sfetnic bun dar tare le-as vrea cu somn!) si razgandit…am rasucit oameni si intamplari, cazuri si situatii. Concluzie simpla: nu stiu nici un om, NICI UNUL macar, care sa fii invatat sa aiba rabdare zambind, cu fruntea senina si sufletul usor.

Rabdarea se invata deci, cu doua cute pe frunte, cu tamplele zvacnind si goluri repetitive in stomac. Incepi sa inveti atunci cand simti pana si tu cum iti vine sa bati piciorul, sa pui mana pe telefon, sa impingi sau sa rechemi zilele, sa schimbi camere, case, sali, sa alergi cei 0.2-5-10-93-147-426 km, sa tipi, sa scrii scrisoare sau sa eliberezi porumbei calatori doar, doar inima incepe sa isi recapete ritmul pierdut.

Rabdarea se invata (cu „joarda”) si atunci cand alegi voit sa traiesti desi ceasul pare sa arate, la distante considerabile de timp, aceeasi ora. Atunci cand iti tarai picioarele din pat, iei cartea si citesti, invarti lingura de lemn in tocanita desi nu simti mirosul iar gustul e clar fad sau alergi sa platesti facturi uitate sperand ca el, gandul si apasarea, se strecoara intre paginile cartii, se ascund in savoarea mancarii sau se furiseaza sub ghiseul bancii.

Tot despre rabadare inveti cand alegi sa faci ce trebuie facut nu ceea ce vrei, sperand ca intr-o zi te vei felicita pentru maturitatea si intelepciunea de a fi facut astfel. Se ia viata, asa cum e, sa aseaza lucrurile in balanta, se cantaresc cu atentie la detalii si se actioneaza in consecinta. Iti trebuie rabdare pentru a-ti confirma ca drumu-i drept si calea aleasa fusese buna.

Azi, chiar acum, la ora asta, as vrea sa nu trebuiasca sa mai invat vreun minut cum, de ce, cand , cata si de unde vine rabdarea. Sa se duca golul, sa se-adune pulsul, sa se auda vesel pe noptiera „Speechless” in varianta SC, sa aud zambete (da, da…eu pe astea le aud, le vad, le simt si dau), sa-mi fie mana pansament, fruntea fara cute, capul fara durere si sufletul usor.

13 (XII)

Rabdatoare…drept e ca numai noi (si inca vreo doua trei) stim cum si de ce.

Oricum, apreciez felul in care te bucuri de ce ai acum…

« Older entries