Cum sa-ti multumesc?

Nu ma stiu asa, nici eu, nici altii…m-am pierdut printre dosare, vrafuri de carti si oameni obositi. Am uitat cum e sa dormi linistit pentru ca painea vine „ca in somn”. Nici nu mai stiam cand am deschis ultima data Biblia de drag, nu de disperare. Ma mir secunda de secunda de linistea casei mele, ma pomenesc rugandu-ma pe trecerea de pietoni sau cu capul pe tocul usii de la living, doar pentru ca am mai gasit un motiv de multumire. Si daca vreunul din voi crede ca-i din prea plinul sacului cu bani, din minunata cariera construita cu sudoare sau din belsugul de „de toate’, sunteti departe tare de adevar.

M-a intrebat o prietena de ce nu mai scriu si-am spus ca-i prea repede, prea curand dupa furtuna si prea dulce linistea s-o stric cu randuri si cuvinte.

Azi mi-am dat seama ca oricand, tot prea curand ar fi, pentru ca urmele nu dispar la o pocnitura din degete insa poate tocmai asta-i farmecul. Citesc, citesc, citesc si ma indragostesc in fiecare clipa mai mult. Ieri am citit asa: „Nu stii?N-ai auzit? Dumnezeul cel vesnic, Domnul a facut marginile pamantului. El nu oboseste nici nu osteneste, priceperea lui nu poate fi parunsa. El da tarie celui obosit si mareste puterea celui care cade in lesin. Flacaii obosesc si tinerii se clatina dar cei ce se incred in Domnul isi innoiesc puterea, ei zboara ca vulturi, alearga si nu obosesc, umbla si nu ostenesc.”

Apoi, azi, am citit asa: „Pana la batranetea voastra eu voi fi acelasi, pana la caruntetele voastre va voi sprijini. V-am purtat si tot vreau sa va mai port, sa va sprijin si sa va mantuiesc”. Si-acum stati voi indiferenti daca puteti. Pe mine sigur nu ma rabda inima.

De musai, m-au testat azi cu 260 de intrebari, A/F sa vada daca toate tiglele imi sunt pe casa si cateva au fost de-a dreptul revelatoare:

1. Sunt fericit/a: Adevarat!

2. Viata merita traita: Adevarat!

3. Indiferent de ce cred ceilalti, eu sunt optimista: Adevarat!’

4. Credinta m-a ajutat intotdeauna: Adevarat!

5. Viata mea, asa cum e acum, e perfecta: Adevarat!

Am o problema cand ma trezesc multumind pentru aceleasi lucruri, mi se pare ca ma exprim intr-o limba de lemn, cu aceleasi cuvinte din fondul primar insa CUM SA NU O FAC?

In coincidente n-am crezut niciodata, zilele acestea cu atat mai putin. Sa va spun cum suna o coincidenta de-a mea: „Eliza, am vorbit cu X despre tine si vrea sa iti vorbeasca. Vorbesc cu X, apoi se face liniste. De nicaieri, suna telefonul – Ma numesc Y, te sun pentru ca X mi-a povestit de tine,  o rog pe Z sa te sune. Z ma suna si o aduce zi pe T apoi imi face legatura cu W.” Iar mai departe, cred ca e pe cale sa se scrie niste istorie, intr-o ecuatie cu fix 5 necunoscute si o constanta. Asta, indiferent de restul istoriei, e raspuns la rugaciune, in nici un caz coincidenta. Si e DOAR UNUL din multele.

Nu stiu cum sa exprim recunostinta, deloc, mai cu seama pentru ca nu mi-am mai simtit niciodata inima asa. Da’ stiu ca-mi vine sa zic „multumesc” cam din doi in doi pasi. N-am nimic ce se poate tinea in mana acum si asa, pe fundul sacului, mai scutur si mai iau in faras niste amaraciune, gata de pus la gunoi si inlocuit cu bucurie. Mai repar cearcanele, greu de sters dupa ani de greu, mai petecesc inima, s-au rarit pe alocuri cusaturile si-i pacat, ca-i tanara, n-as lasa-o sa se desire in voie. Mai sed si ma mai odihnesc, semn ca Dumnezeu asculta si rugaciunile rostite inconstient cu naduf cand parca poverile-s prea grele. Nici un bai, de la odihna sigur am evitat un set, doua, de varice.

Nu, postarea asta nu-i o gluma, e sigur o incalceala care sa exprime recunostinta in cea mai constienta si copilaroasa forma a ei!

Zambete, MULTE, MULTE, ca de mult a fost tot inventar si renovare – sa ne mai revenim putin!

Reclame

Niciodata.

Ma gandesc neincetat de cateva zile ca nu-mi pot goli inima de recunostinta simtita stiind ca niciodata cand vorbesc despre Dumnezeu nu ma intreb daca El POATEsa faca ceva ci ma intreb daca El VREA sa (nu) faca acel lucru.

Ma speriasem pentru putine clipe gandindu-ma ca in descurajare ajungi sa nu mai crezi dar mi-am dat seama ca tocmai atunci crezi mai tare, mai abitir, mai ca niciodata.

De vreo cateva zile nu mai reusesc sa ma rog pentru masa multumind doar pentru mancarea din farfurie, ma trezesc in minte cu 1000 de alte motive pentru care neaparat trebuie sa multumesc de fiecare data: uneori lucruri pe care le-am primit, alteori, lucruri pe care le-am pierdut si uneori chiar lucruri care…mi-au fost luate sau pe care le-am dat. Inutil sa mai amintim ca supa se raceste lejer in farfurie pana la ultimul „Amin”.

Poate nu multe sau importante pentru altii dar azi, aici, acum, sunt multumitoare pentru:

1. casa asta minunata, cu liniste si pace in ea, cu un colt calm si o paturica pufoasa, cu carti mai multe decat am visat vreodata sa am si miresme pe care doar am indraznit sa le sper cu ani in urma

2. hrana de fiecare zi: atata de buna si gustoasa, in cantitati mai mult decat suficiente intotdeauna

3. haine: n-am facut nimic deosebit in viata asta sa merit haine nepetecite si papuci nescalciati dar Dumnezeu pare sa imi poarte de grija. Daca ai zic numai vreo doua vorbe despre gentile care nu mai incap pe rafturi…

4. rata platita la banca: datorita ei am un acoperis deasupra capului

5. familie: suna telefonul asta de N LA PUTEREA M in fiecare zi si ce bine ca-i asa si nu altfel!

6. prietenii mei: datorita lor am cu 2 kg mai mult in nici 5 zile, si asta-i de foarte bine. SI inca vreo 500 de poze in plus si mana putin mai exersata pe aparatul meu.

7. carti si muzica: Dumnezeu mi-a promis painea de toate zilele, orice trece peste paine, e deja un lux iar eu m-am obisnuit cu luxul dat la maxim de cu buna dimineata si cu fosnetul de pagini noaptea la 12

8. inelul de pe mana: nu trece ceas sa nu imi aminteasca ca FAMILIA vine inaintea tuturor si ca sansele nu trebuie irosite

9. o serie de „prieteni” lasati/pierduti/trimisi/abandonati „cu forta”: sunt recunoscatoare pentru tot timpul in care i-am avut aproape, pentru ca m-au invatat lucruri pe care nu le-as fi priceput altfel si m-au dat cu capul de praguri pe care nu le-as fi vazut decat in zile ca azi si…din fericire, pana azi, am capatat o binecuvantata imunitate la caderi de pe nori pufosi sau la clopote de sticla sparte

10. pachete de Zewa: cu miros de ceai verde, in special, pentru nas cu raceli sau pentru obraji cu lacrimi sau pentru genunchi juliti dupa fuga ca la 8 ani

11. mirosul de iarba proaspat cosita dupa ploaie: azi aproape era sa ma imbat de mireasma ei

12. fluturii de prin casa: ma pomenesc intrebandu-ma daca am ajuns intr-un insectar sau in vreo poveste pentru fetitele cuminti

13. dealurile noastre: da, ALE NOASTRE pentru ca NOI locuim pe ele, aici radem, aici ne plimbam, aici ne alergam, ne enervam, plangem si ne ghidusim, aici ne apuca disperarea si deznadejdea si tot aici facem bataturi in genunchi. Da, pentru dealurile astea cu paduri, parcare, case si poteci pietruite doare, cu zgomot de bascule incarcate si betoniere in plina actiune

14. sentimentul iertarii: au trecut fix 4 ani de la una din serile de neuitat. NICIODATA.

15. mai sunt cateva (mai multe) lucruri care merita amintite insa, de fapt, altceva voiam sa zic iar versurile de mai jos sunt tare inspirate pentru mine, imi plac si ma reprezinta:

I’ve lost some good friends along life’s way
Some loved ones departed in Heaven to stay
But thank God I didn’t lose everything
I’ve lost faith in people who said they care
In the time of my crisis they were never there
But in my disappointment in my season of pain
One thing never wavered one thing never changed

I never lost my hope
I never lost my joy
I never lost my faith
But most of all
I never lost my praise

I’ve let some blessings slip away
When I lost my focus and went astray
But thank God I didn’t lose everything
I’ve lost possessions that were so dear
And I’ve lost some battles by walking in fear
But in the midst of my struggle, in the season of pain
One thing never wavered, one thing never changed

I never lost my hope
I never lost my joy
I never lost my faith
But most of all
I never lost my praise

NICIODATA.

Zambete!