Dor

Imi bantuie strain prin suflet un dor de lucruri facute cu drag, de lucruri facute fara obligatie, de cuvinte spuse cu ochii, de maini intinse cu iubire si de umeri si tricouri disponibile pentru suvoaie neoprite de plans cu rost, dar mai cu seama fara el.

Imi trece ca fulgerul prin trup un dor de forma perfecta potrivita in forme perfecte, un dor de palme mari batatorite ce-ti cuprind perfect fata cu delicatete si de ochi care te sfredelesc pana in suflet, cu blandete si intelegere.

Mi-e dor de „pentru ca simt si pentru ca imi pasa” nu „pentru ca trebuie” sau „pentru ca ma obliga statutul”, mi-e dor de certitudinea prezentei la final de zi, dincolo de orice povara ce-apasa umerii osteniti, de caldura casei dar mai mult de cea din privire si din vorbe blande.

Mi-e dor sa fiu si sa ajunga, cel putin la fel de dor cum imi e de seri tihnite in scaunul din dreapta, cu geamul deschis, muzica perfecta pe placul nostru si soarele in asfintit. In asa momente nu-i nevoie decat sa respir si sa zambesc si aparent, sunt destul, ajung atat. De sentimentul acela-mi amintesc acum, de cum se potriveste tampla mea in arcuirea unui brat, de cum ajunge sa nu spun nimic si de cum se repara totul doar prin prezenta pentru ca „nimic nu trebuie”, nimic nu e „obligatoriu”.

Da, mi-e dor de asumare 100%, cu bun si greu, cu portmoneul plin sau cu monede de 50 de bani, cu tihna si agitatie, cu rabdare si intelegere, dincolo de orice pasiune trecatoare. E prea scurta viata ca sa o traiesc neasumat, ca sa ma pliez pe dorinte si asteptari nerealiste, prea scurta pentru vorbe grele si prea sensibila la nepasare ori inertie.

Ma bazez azi pe putine lucruri dar certitudini am cateva; prima dintre ele e ca trebuie sa traiesc fiecare zi asumat, de la inceput pana la final, nu ca si cum mi-as privi-o din loja, ci s-o traiesc pe scena; nu musai dupa un scenariu dar neaparat cu pasiune.

Asumare da, asumare. Nu obligatie, nu presiune, nu statut ci asumare.

Despre zambet mai vedem.

 

Reclame

Sa visezi antiteze si sa zbori cu aripile frante

N-ar crede nimeni ca acest post e despre bucurie si speranta, despre oameni buni si suflete pline, despre aripi bandajate si vise implinite. La asa titlu, asa reactie…

Am inima plina chiar daca in fundal canta un Conti vechi despre „Heal my heart”, va las mai jos si versurile in care azi nu ma regasesc deloc insa care-mi amintesc cum intr-o zi, am fost exact acolo. Stiu exact cum arata aripa franta, stiu exact cum am simtit golul din inima iar mai apoi, pe cel din stomac. Stiu cum am crezut ca-i greu sa iubesti din cioburi si mai ales cat de greu ar fi sa-ti iei zborul c-o aripa care trage „stanga”.

Visez antiteze, de pilda: libertate amestecata cu sentimentul de apartenenta. Ori mai bine: aventuri si sentiment de prea plin de…pe marginea canapelei confortabile. Uneori visez cum mananc munti de ciocolata in timp ce alerg ori cum rad pana la lacrimi, pana ma doare stomacul si incep sa tremur de…bucurie. Mi se pare amuzant sa visez in alb si negru insa mai amuzant mi se pare ca in culori putine, in optiuni limitate reusesc sa imi implinesc visul peste asteptari. Cat de trista mi se va parea viata cand imi voi fi pierdut imaginatia si dorinta de a nu clipi de teama risipirii visului.

Visul e cufundat in note blajine, scaldat in raze furate de soare printre norii apusului etajului 3. Visez cum cade coconul ce-mi invaluia inima si-mi incorseta sufletul, il vad de departe cum aluneca si dincolo de el se deschide sub ochii mei uimiti o aripa noua, o dreapta sigura si plina de fermitate, fara rani dar cu urme fine ale cicatricilor de-alta data. Nu, pe acelea nu le vreau sterse, ele sunt fundatia a ceea ce am devenit, sunt sapate in constiinta mea si rememorez cu ochii mintii felul in care le-am primit pe fiecare.

 

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

 

Azi nu visez, nici aripile nu-mi sunt frante. Mi-e doar inima plina, am facut ce trebuia sa fac, am dat ce am avut mai bun, am vorbit ce era de spus si am tacut cand am crezut ca linistea e mai importanta: am ochii deschisi, privesc inapoi si-mi vad urma pasilor in vale. Sunt multumita de traiectoria ei iar asta e tot ce conteaza.

Mai intorc o data capul spre dreapta si ma minunez de frumusetea noii aripi si-apoi, cu inima usoara, incep sa o misc alene. O data, de doua ori, de trei…chiar merge! Nu sunt uimita, era prea perfecta sa n-o pot folosi.

Acum zbor…cu aripa odata franta. Nu-i drum ‘napoi.

Si ce bine ca e asa.

Een glimlach!

 

Words have been spoken

Vows have been broken

Promises made are yet to be kept

A family divided

Love seems one-sided

Night after night, alone I have wept

Heal my heart, take away the pain

As I choose to forgive and I learn how to live

With the hurt that has wounded my soul

Heal my heart

Friends have rejected

Others expected

More than I’m able to give but I try

My heart is dismayed

Trust is betrayed

Night after night,I ask myself why

Down on my knees

I am asking you please

Whatever you do Lord,

Do this for me

Heal my heart