Am impresii…

Atentie: asta scriam acum 6 saptamani…azi nu-mi mai permit sa am „impresii”…dar nici nu voiam sa ramana post-ul intre ciorne

Da, o luna intreaga…4 saptamani batute pe muchie azi, de 2 ore :).

Dupa atata timp, pot sa imi permit luxul de a avea impresii. Am…multe…contradictorii…inexplicabile.

Desi vor parea impersonale, o sa le insir „cu liniuta de la capatul randului”:

Asadar, am impresia ca:

– primavara aici valoreaza cat 5 primaveri acasa…ma bucur de fiecare dimineata cu soare la ora 6.30, respir miros de iarba proaspat tunsa, iubesc fiecare narcisa ce sta de straja pe drumul spre AZ…de 11 zile nu a plouat deloc…a fost soare, soare, SOARE, dupa 17 zile cu cel putin doua reprize de dusuri reci…localnicii il numesc „Rainchester”, pe buna dreptate;

– daca s-ar decerna titulul pentru „Sodoma si Gomora 2010”, Amsterdamul si Manchesterul ar iesi la egalitate, pe primul loc, din nefericire. Indecenta, incultura tinerilor, obiceiurile de weekend si viata de noapte sunt socante…pe o scara de la 1 la 10, ar putea primi lejer „100”

– traiasca salata verde, sucul de portocale si salamul nemtesc. Nimic altceva nu e comestibil aici…si daca e inghitibil, nu e hranitor. Mama, vin acasa, vreau ciorba alba de perisoare!

– cei ce cred ca romanii sunt ospitalieri si gazde bune, n-a cunsocut nici un englez adevarat inca…Inca nu am intalnit sofer de troleu sau autobuz in Romania care sa opreasca bus-ul, sa coboare intre oameni doar pentru a-ti spune tie, vizitatorul ca ai ajuns acolo unde doreai…

– viata aici are cu totul alta importanta, alta semnificatie (pentru mine)…mi-o dovedeste cimitirul pe langa care trecem zilnic de doua ori, cel putin

– banii nu valoreaza nimic…iti pot oferi o excursie, o masa „buna” intr-un restaurant/pizzerie/pub/Tesco (doar v-am zis ca mancarea englezeasca e gatita dupa ureche…si ei nu au ureche „gastronomica”) dar, al sfarsitul zilei, conteaza cine te asteapta acasa, cine te suna sa te intrebe „R you ok there?”…restul sunt detalii, deloc importante si cu atat mai putin urgente

– cand bate ceasul 16.00, se goleste biroul…pentru ca job-ul nu-ti poate oferi decat niste foi de hartie albastra…implinirea incepe de la 16.00, in fiecare zi.

– RATUC-ul…e jalnic…despre FANY nici nu ma mai exprim…Cu 11 lire poti calatori saptamanal pe orice autobuz Stagecoach…pe orice distanta…la orice ora…

– m-as muta in Burnage…e ca in visele copiilor 🙂

– daca imi doresc o casa in suburbii, ar trebui sa muncesc eu, sotul si cei 5 copii…aproximativ 3 vieti…si nici atunci nu-i sigur ca o sa mi-o permit. O casa obisnuita costa aprox. 1.500.000 lire… iar o garsoniera 200.000…Traiasca Florestiul!

– aici e paradisul ciocolatei…yummy….cata? cat de multa…descriam cuiva ciocolata Cadbury…e lejer cam cat manualul de romana de clasa a 8 a, de Humanitas si are o jumate de kg 🙂 Stiu cel putin 2 persoane care o sa imi zica vreo doua despre randurile astea 3 😀

– indienii nu sunt ceea ce ne imaginam noi ca sunt, colegii nostri sunt dovada vie

Cam astea-s impresiile deocamdata…revin…mai am 2 luni de acumulat experienta. N-ar mai fi multe de spus acum…sunt doar multumitoare ca sunt aici, acum.

! Atunci l-am semnat asa: Un zambet! Azi il semnez asa: Fara zambet.

6 comentarii

  1. rodica botan said,

    31/05/2010 la 07:17

    Alte cotidiane…alti perimetrii…daca am putea alege ce ne place din amindoua lumile si sa facem una la comnada …numai pentru noi…

    Mi-e dor sa zimbesti…incearca chiar daca zimbetul va fi trist la inceput…Tine minte, asta este doar inceputul. Ca viata se complica din ce te adincesti in ea…si va trebui sa o simplificam prin renuntare la unele lucruri. Trebuie sa pastrezi ce-i important si sa scoti ce-i mai putin. Trebuie sa-ti modelezi visurile ca sa poti sa le transformi in realitate. Daca continuam sa fugim o viata intreaga dupa o vila in suburbie, sau dupa fata morgana…cind ne mai bucuram de viata.

    Pe vermuri am citit contoarele pentru compania de curent la care lucram. Stii ca acolo unde erau case mari si frumoase nu era nimeni acasa pina-i lumea? Oamenii munceau pe rupte pe undeva ca sa plateasca la banca pentru ea…pe cind in casele mai mici, auzeai risete si veselie…oamenii traiau…ceilalti doar treceau pe linga viata…

    Ok…iara m-am intins…spune-mi ca ma ierti…

    • eenglimlach said,

      31/05/2010 la 17:18

      Mi-ar placea sa imi doresc o vila in suburbi…si asta sa fie tot ce astept de la mine dar din pacate (sau din fericire) nu m-am nascut intr-un hectare de pamant…doar in 64 de metri2 asa ca nu am asemenea « aspiratii inalte ».
      Daca as visa o vila, ar fi simplu. Stiti de ce ? As alege sa muncesc 18 ore zilnic si as plati-o…in 25 de ani as avea-o poate. Si dupa aceea ?! Cui i-ar folosi vila mea ? Mie precis nu !
      Aici e problema…ca nu vila mi-o doresc…
      Zambesc…cumva…dar altfel decat pana acum si zambetul nu va mai fi niciodata la fel. NICIODATA, pentru ca eu nu mai sunt la fel. Am murit pe jumate.
      Va primesc cu drag sa va intindeti cat de mult doriti, oricand, oricat…daca de povesti si oameni nu ne facem timp in VIATA asta…atunci celelealte lucruri merita aruncate la gunoi.
      Multumesc ca-mi duceti lipsa…inseamna mult pentru mine.

      Un fel de zambet.

  2. rodica botan said,

    01/06/2010 la 00:44

    Poate nu stii…dar majoritatea care pretindem ca sintem vii…sintem vii numai in procentaj…Dar exista un scop anume , un plan divin pe care trebuie sa-l infaptuim. Nu ni se pare noua glamuros…dar Dumnezeu l-a ales pentru noi. Ok…viata nu este exact asa cum ne-am imaginat-o…si cu asta ne cramponam mai toti…si scopurile Lui cu noi sint diferite de orice am zamislin noi in imaginatia noastra…dar cind ajungem sa pasim in planul Lui, incepe sa faca sens totul…
    Vino la Modesto o vreme…daca poti. Poate gasesti o alta perspectiva vietii…Poate iti recapeti zimbetul…Scrie-mi…pe e-mail. Deb este foarte bolnava, si miine o sa aflu cind este operatia…de asta sint atit de imprastiata…dar poate gasesc cuvintul potrivit pentru inimioara ta…pentruca numai cei care au trecut prin valea plingerii stiu cum este pe acolo. Si…by the way…este Vale „umbrelor” si uneori umbrele sint uriase iar ceea ce face umbra este ceva marunt si ne speriemm degeaba…satana are talentul sa prezinte adevarul trucat…de aia avem nevoie de „lumina” Lui in permanenta…sa nu ne lasam infricosati…
    Un zimbet…cam trist astazi…dar zimbet…oricum…

    • eenglimlach said,

      01/06/2010 la 16:59

      Imi pare rau ca m-am ingropat in ingrijorarile mele si nici macar nu v-am intrebat cum sunteti. Asa stiu ca sunt o mica egoista care vrea totul pentru ea. Imi pare tare rau de deb, desi nu o cunosc (si senzatia ca e destul de mare, fata de mine). Ma voi ruga sa aveti o zi plina de pace in mijlocul furtunii.
      Revin cu un mail cat de curand.

      Un zambet si o imbratisare cu drag! Simt cu dumneavoastra azi.

      PS. am crezut o vreme ca fuga rezolva totul dar azi stiu ca m-am inselat. la 2000 de km de casa, gandurile sunt aceleasi. Cred ca numai Dumnezeu imi poate schimba perspectiva asupra vietii si indiferent de felul in care o va face, eu voi ramane CREDINCIOASA.

    • eenglimlach said,

      01/06/2010 la 16:56

      Multumesc…pentru tot.
      Azi nu am sa zic mai mult…dar va sunt recunoscatoare pentru apreciere.

      Un zambet!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: