Disclaimer: cuvintele, multe sau putine, nu pot cuprinde in ele prea plinul inimii, ce inca nu gaseste astampar.
Dincolo de intrebarea „Ce faci, esti bine?”, in mintea celor apropiati zace alta nerostita uneori de teama, alteori din nestiinta si neintelegere a ei.
Astfel, la intrebarea „Esti fericita?” nu as fi stiut ce sa raspund pana nu cu mult timp in urma si ce bine ca nici nu m-a mai intrebat nimeni de foarte multa vreme! Un lucru e cert: nu eram NEfericita dar nici nu mi-am definit vreodata pe deplin sentimentul.
Candva, am crezut ca fericirea inseamna implinire iar implinirea inseamna recunoasterea meritelor, inaltarea unei mari statui, cu piedestal de bronz si inscriptie vizibila: „Merite deosebite in…si in…”. Apoi, in mai putin de 30 de minute, am fost obligata sa inteleg ca implinirea mea, cere putin de fapt si ca nimic nu te nefericeste mai mult decat prezenta intr-un loc nepotrivit, la momentul cel mai nedorit.
M-am temut o vreme ca voi muri fara sa stiu cum arata fericirea, cum se simte, ce culoare are, a ce miroase si cat dureaza. Am inca inima prea plina de zile fericite, traite cand pe fuga, cand tihnit.
Cu fericirea mea e cam asa:
- miroase a lemne trosnite in soba, cu amestec de naftalina pe alocuri, gogosi proaspete sau parfum fin si discret strecurat in graba pe un guler de camasa
- cerul a colorat-o in alb cu cer senin, covoare intinse pretudindeni, recompensa splendida doar dupa ce ai urcat deal dupa deal si ai cautat cu privirea orizonturi intinse pe drumuri serpuitoare, inca necunoscute suficient, dar cu o destinatie precisa: ACASA
- are un gust pregnant de zahar pudra, apa inghetata, bilute de branza cu mirodenii sau sandvisuri stivuite cu rabdare pe farfurii neincapatoare
- e calda, de la maini puternice ce le tin cu drag pe ale mele, la camera draga ce adaposteste o soba teracota veche, lipita cu rabdare si indemanare de „cel mai drag”
- o aud diferit: in zgomote de tineri galagiosi ce discuta aprins, in bass-ul dat la maxim pe drumul serpuitor, printre campuri intinse, ninse si cantecul ce suna clar „Vin acum sa-ti multumesc, pentru ce-ai facut in viata mea, pentru tot ce Tu mi-ai dat din mana Ta/Si pentru tot ceea ce sunt, cat voi trai pe-acest pamant, sa te laud eu doresc!”, in vorba blanda si poate abia soptita care-mi spune „Noapte buna”
- o vad in zeci de tablouri dintre care, cel mai drag, mi-e cel in care zambesti si stiu ca la fel ca mine, ai simtit si tu un pic cum e cu fericirea. Ti-am vazut ochii linistiti si-mi fusese dor de ei. Am vazut stropi de fericire pe fete de tineri si pe chipuri zbarcite, intr-o sala plina – plina, avida dupa implinire si speranta, cu ochi inlacrimati sau frunti cu broboane de sudoare
Nu, fericirea mea nu-i oarba, e doar asociata unui sentiment de implinire, ca am fost la locul cel mai potrivit, la momentul perfect, impreuna cu tine, intr-un slalom continuu printre boli, neajunsuri, medici, spitale, provocari la job, rautati gratuite, ger napraznic, lipsuri sau belsug, dar in toate, IMPREUNA.
Poate fericirea-i simpla, de fapt, e un continuu IMPREUNA, caci gust, miros, culoare sau melodie ii putem adauga apoi, dupa bunul plac uneori iar daca puterea de a alege nu ne e data, macar vom sti ca-i „mai bine doi, decat unul” si „funia impletita nu se rupe usor”.
Am inima plina si gandul la fel, de FERICIRE.
Een glimlach's Blog 