Corespondenta cu Danut (II)

Am terminat periplul prin viata Medelenilor. M-am simtit ca acasa. Nu stiu cum se face ca orice e venit mai dinainte de 1989 suna bine in urechile mele.

Ma incanta inocenta perioadei (care sunt convinsa ca nu era inocenta deloc) pentru ca se straduia ea, biata perioada macar sa ascunda mizeriile, fara a le aplauda la scena deschisa si fara a le expune in vitrine fara perdele.

Am invatat pana la finalul calatoriei ca Danut e un pic (mai mult) imatur cu toate ca buletinul lui nu e de acord cu parerea mea, ca adultetrul exista si pe atunci dar oamenii erau o secunda mai pudici (asta nu-l facea mai dezirabil din punct de vedere social sau moral) si am realizat ca si pe vreamea lui I.T. existau copilite credule care aveau senzatia ca pamantul graviteaza in jurul minunatului Deleanu (si astazi mai sunt, de necrezut!).

Sunt incantata de Olguta, de copila mica a volumului 1 si de ghidusa volumului 2, de puterea ei de convingere si de umorul ei atat de matur uneori. Mi-au placut replicile ei si teribila ei corespondenta cu celelalte personaje. Mi-a placut Teodoreanu pentru ca scrie si descrie in mii de culori, nu-i posibil sa ramai rece si sa nu intelegi cum se intamplau lucrurile, a ce mirose gradina Delenilor sau cat de bland incalzea soarele „chaise-long-urile” asezate tacticos la soare. E de neconceput sa nu-ti poti imagina roseata Monicai si finetea din privirea ei si mai de necrezut e ca ai putea sa nu remarci dispretul lui Teodoreanu pentru Adia… razbate din fiecare cuvant, propozitie, paragraf, capitol. Poate mi se pare…desi n-as crede.

Mi-a placut si imi place I.T., drept urmare ma apuc de Lorelei. Sa vedem…

Si da, stiu ca am luat lista de lecturi de la coada la cap  (desi trebuie sa admit ca prima intalnire cu familia Deleanu acolo s-a petrecut in podul grajdului acum multi, multi ani).

Oricum, ii recomand cu multa caldura doar pentru ca reusesc cumva, cumva sa te scoata din praful orasului si sa te poarte prin campiile Moldovei.

Enjoy!

Een glimlach!