I can only imagine…

Acum 13 ani, intr-un parter de bloc plin cu mucegai, mirosind a clor si a statut, a haine spalate la mana si uscate pe calorifer, am descris prima data videoclipul ce rula in mintea mea pe melodia urmatoare:

E uimitor cum o decada mai tarziu si inca putin peste, imaginile raman neschimbate, ascultand linia melodica simt exact ce mai simtisem si alta data, cu aceeasi intensitate, cu aceeasi stare de bine si confort, cu aceeasi siguranta si certitudine ca totul e la locul lui.

E ora 16.00 intr-o zi calduta de mai, pe varful unui deal poti simti briza proaspata cu intaiul miros de iarba cosita in gradina din spate si pe fanatele din preajma.

In casa mica si simpla, e liniste perfecta, sunt papuci insirati de la usa intrarii pana la ultima usa a terasei, e curat dar dezordine, pe canapea zace o patura uitata de la somnul amiezii, pe masuta de living stau dezordonat cateva reviste de specialitate la un loc cu niste creioane si carti de colorat, vreo doua body-uri curate atarna din sertarul de altfel ordonat si cu grija sortat, pe covor e lingura de lemn folosita pe post de microfon iar in usa baii e scaunelul ei de ajuns la chiuveta, lasat uitat intr-una din pauzele de „mama mi-e sete, cald, frig, pisu, foame, nani, haide, in brate la tine mami.”

Faci cativa pasi si ajungi in pragul camerei ei, apesi cu grija pe clanta sa n-o trezesti, doarme iepureste, ca maica-sa (cand nu-i nedormita de 3 zile). Lasi o crapatura fina si iti strecori privirea spre patutul ei, dai fix cu ochii de ea, e-asa de mica, de firava si de incolacita, cu un colt de paturica tras pe urechi (e ca maica-sa, n-am spus deja?), de-a latul saltelei si cu manuta facuta pumn in jurul papusii. Isi misca buzele incet, „i-o fi tot sete”, te gandesti, asa le e lor mereu, cand vine ora somnului.

Iti muti apoi privirea in restul camerei, peretii de-un roz pal, strajuiti de brauri olive, rafturile burdusite cu toate cartile din lume, tabloul cu balerina, poantele agatate in cui, pozele cu ea de cand…nu era, de la primul minut pana azi, cu voi doua, cu ea la masa, cu catelul, in masina, primii pasi.

In colt, langa geam, iti odihnesti ochii pe fotoliul inflorat si-i asa imbietor incat nu rezisti sa nu impingi usa si sa te asezi confortabil in el, tragandu-ti paturica moale peste picioarele vesnic goala si gleznele inghetate.

O privesti mai departe, suspina in somn, ofteaza si se rasuceste, miroase a bucurie si copil, o respiri cu inghitituri mici, sa nu termini momentul.

E-asa, un fel de colt de rai, un fel de „I can only imagine”, un fel de plimbare agale pe clape de pian, un fel de alunecus prin game si pierduta printre portative, un fel de cantec fara punct culminant, doar cu deznodamant.

Deschide ochii, te zareste, zambeste si ridica bratele spre tine. Ii zambesti, ti-ai jurat ca oricat de greu ti-ar fi, pentru ea cuvintele vor fi intotdeauna cu zambet iar raspunsurile intotdeauna cu fata senina chiar daca ii vei spune si ca viata e grea si nedreapta uneori. Te apleci peste marginea patutului si-o iei in brate, iti spui in gand ca esti asa multumitoare ca ai brate care sa o poarte cu putere, care sa o aline si sa o cuprinda de 1000 de ori pe zi, la nevoie si nu numai.

Se face mica din nou la pieptul tau, te cuibaresti cu ea in fotoliu, ce bine ca e mare, sa va incapa pe amandoua. Inchide ochii, o respiri din nou si-ncerci sa iti explici iar si iar sentimentul asta care te inunda si apoi te copleseste fara sa vrei. In fundal, pianul isi face mai departe numarul, isi canta deznodamantul. Nu stii a cata oara si nici nu mai conteaza, in casa de pe deal numarati clipele de liniste, rasul zgomotos, adierile de vant si minutele cu miros de iarba cosita.

Dintr-o data, isi cauta singura concluzia, e independenta (ca maica-sa), coboara hotarata din bratele tale, te ia de mana si zice: „Hai mami, hai sa tlaim”. Si-o ia asa la pas spre usa camerei, hotarata si de neclintit, cu tine urmand-o din umbra inca nedumerita de statornicia ei si curajul de a infrunta orice cu mana ei mica in mana ta.

Raman in spatele vostru patutul deranjat de somnul amiezii, fotoliul caldut si paturica neglijent ramasa pe bratul sau, geamul deschis si perdeaua miscata de adierea vantului. Peste toate, usa se inchide alunecand fara zgomot, asa e in casa de pe deal, liniste si pace, totul pare aranjat la minut desi viata se traieste cu bucurie si neprevazutul se ia in portii mici, de fiecare zi.

Doar doua, asa ca in videoclipul lung cu decade vreo 3 si inca putin peste, asa a fost scenariul dintotdeauna si inca nu s-a gasit scenarist suficient de curajos si creativ sa schimbe desfasurarea actiunii, cu constanta si consistenta, de neclintit zi de zi, cu vorba domoala si mana ferma.

I can only imagine…

I can only imagine what it will be like
When I walk, by your side
I can only imagine what my eyes will see
When your face is before me
I can only imagine
I can only imagine

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: