Identitate

Am mai scris despre cine sunt eu si cum sunt, am scris de suficiente ori. Uneori cumpanitul se lasa cu desnadejde, alteori se lasa cu zambete de bucurie insa intotdeauna, fara exceptie, atrage dupa sine doi pasi in fata.

32. Din afara, par multi, din interior, putini, de la distanta pot parea cam…jumatate din cati ar fi de dus, de aproape s-ar parea ca mai e cale lunga pana la capatul infinitului.

Cum i-am trait? Uneori, am fugarit zilele, sperand sa treaca, asteptand rasarituri noi sau apusuri in brize usoare, de cele mai multe ori i-am trait zambind iar alteori, am preferat sa-i plang. N-a fost plansul intotdeauna cu desnadejde la fel cum nici rasul n-a fost intotdeauna din toata inima.

Azi am facut din nou un inventar. Am inceput cu ce era mai la indemana: mi-am rotit ochii peste casa mea, e fix asa, fix asa cum trebuie sa fie, perfecta in imperfectiunea ei, pentru mine. De la lampa cu lumina calda la masuta de toaleta, din baia cat doua la manerele rupte ale dulapului de bucatarie. E imperfect de perfecta.

Apoi m-am gandit la Blue, e bolnava acum dar si ea e perfecta. Daca ar trebui sa o aleg din nou, cu ochii inchisi as aduce-o acasa. Daca vor mai trece 5-6 ani si om fi tot impreuna, cred ca ne-am atins amandoua scopul. Si cand n-o mai fi ea, o sa-i aduc acasa vreo sora vitrega, sigur ne-om intelege la fel de bine.

Apoi, am intrat cu capul in biblioteca, sunt toata eu acolo: labirintul codependentei, Sfaturi pentru o inima zdrobita, Nobletea suferintei, Baba iarna intra-n sat, Antologie de texte literare, Enciclopediile pentru copii, Biblia povestita copiilor, cele 4 Biblii citite din scoarta-n scoarta, cu notitele mele pe margine, cu vise implinite si naruite. Da, si-n biblioteca-s eu iar ea, e perfecta acum si perfectibila.

Am dat apoi un scroll in telefon, n-au mai ramas in el decat cativa oameni, in ei – sunt eu. Cei ce nu meritau, au plecat, unii de buna voie altii impinsi „pe scari”, cu vorba sau cu ignoratul.

Mi-am mutat apoi gandul la familia mea imperfecta, si-n ea sunt eu. Sunt si-n ochii mici si-n manutele lovite, sunt in priviri reci si-n vorbele calde, sunt in varf de bloc sau curtea mare. In ei, sunt eu si ei…in mine. Noroc ca am inima mare, sa ne incapa pe toti.

Pentru o clipa doar am facut un scurt inventar de amintiri si am pescuit asa:

  • o vara de la Curmaturi: mirosea a oi si se simtea ca…picioarele amortite dupa o calatorie in desagi pe magari, pe povarnisuri de putini stiute. Acolo, la Curmaturi, am fost eu.
  • o zi torida de August, 27. Cu emotii, rochie alba si poze in care am zambit rusinata stiind ca nu eram vreo frumusete rapitoare.
  • o iarna cu frig inainte de Craciun, cu sufletul mic si strans intr-un colt de trup si un cotlon de casa. Acolo, in teama aceea si in tristete, am fost tot eu.
  • o primavara la mii de km de casa, cu gandul la bucuria zilei revederii. Chiar daca o simt lipsa cand adun si scad ani, mi-o amintesc aievea.

Imi scriu identitatea in fiecare zi, uneori mi-o scriu cu oameni, alteori oamenii incearca sa mi-o scrie fortat, imi las sufletul scrijelit de vorbe, gandul impregnat de vise si trupul mai nou…de riduri pe care doar eu le vad.

Si-asa, constat din nou cat sunt de „eu” si cu mai multa indarjire ca pana acum reafirm ce vreau sa fiu.

Doar pana cand, nu stiu; in rest cred ca am clarificat o mare, mare parte din variabile.

Zambesc, deci exist.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: