Cum e cu dragostea?

Imi vine sa va povestesc despre dragoste, nu pentru ca am imbatranit sau m-as fi inteleptit, nici macar pentru ca imi trec testul maturitatii in fiecare zi ci pentru ca invat noi dimensiuni a ceea ce pana nu demult era o gluma poate, un fel de a spune, cuvinte si doruri nezise.

Am invatat sa iubesc cu forta si cred ca ea, dragostea, nu-i clara pana cand nu te obliga s-o intelegi, sa lasi tot si sa te doara. Pana cand nu te trec sudori reci si nu-ti inclestezi pumnii de durerea celuilalt, mama, frate, o ea sau un el , poti stii ce inseamna sa iti pese, poti spune ca intelegi ce-i prietenia sau dragul dar nu stii cum e cu dragostea.

Nu mi-a trebuit luna de pe cer pana acum, nici pamant de pe fundul marii sau din bancul de corali nu mi-am dorit in dar insa remarc in jur o dorinta nestavilita pentru aici si acum, pentru „exact in momentul acesta”, pentru nehotarari si lipsa de angajamente atunci cand gratuit, de nicaieri, ne dam pe tavi mancate de rugina cu pretul bucuriei de un ceas. Si maine, maine ce-o sa fie?

Nu, despre dragoste nu poti vorbi in smiley faces sau hugs and kisses cu fete galbejite hepatic. Despre iubire poti vorbi cand te mistuie dorul dupa celalalt,  pentru privirea din ochii sai, binele din strangerea de mana si pacea nesperata din cuvintele spuse tihnit.

Imi provoaca dezgust „dragostea fast food” si asta nu pentru ca eu as fi mai buna ci pentru ca ea imi altereaza zi de zi perceptia despre cum si ce ar trebui sa fie ea de fapt.

Dragostea, nu-i un triunghi, patrat sau hexagon, dragostea e, cel mult, o funie impletita in trei, in cel mai natural mod cu putinta. E in doi, in cerc, inchis, exclusivist chiar!

DD. m-a invatat ca „dragostea-i un pod” si daca nu i-as vedea pe ei, n-as crede in invieri si reinvieri dupa asedii prelungite. N-ajunge sa canti despre poduri, e plin internetul de „curajosi”, dragostea inseamna sa pui umarul la constructie zi de zi.

Cum e cu dragostea? E cu manecile suflecate pana in coate si cu stergarul incins, uneori cu mainile in troaca cu laturi, alteori cu ele arse in cuptor, cateodata zdrelite, insangerate si cu unghia-negrita de barosul altora, uneori cu inima franjuri de incapatanarea celorlalti si de foarte multe ori cu genunchi cu bataturi. Podurile nu apar peste noapte (si-ar fi dorit Apolodor!), nici dragostea nu-i la prima vedere, nici chiar la prima degustare. Vine incet, pe nesimtite si…nu ramane asa daca e dragoste, ci se transforma: creste, acopera, se daruieste, iarta, nu piere. Restul, sunt focuri de paie: in focul de paie sigur nu arzi potcoave si nu ascuti fierul. Poti coace doar o poala de cartofi sa-ti stamperi foamea pentru o clipa, eventual. Focul de paie ajuta fast food-ul si pranzitul/cinatul „la botul calului”, n-am niciun dubiu si vai, nici multi din jur nu par sa se straduiasca sa demonstreze contrariul.

Dragostea e cand ma obliga sa uit de mine iar mie, sa nu-mi para rau ci cu tot ce sunt sa imbratisez uitarea ca si cum ne-am fi cunoscut de veacuri.

 Un zambet!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: