Frici si frica

Nu, nu ale mele sau, si mai bine, nu doar ale mele ci si ale celorlalti. Si nu despre panica, ci despre frica, de orice, oricum, oriunde.

Mi-a fost dor de mine, mie (n-am avut curiozitati despre dorurile celorlalti si n-am, in continuare)  si am crezut o bucata buna de vreme ca m-am pierdut de tot, cu totul. Mi-a fost dor de cartile mele, de statul in balansoar in liniste, cu gandul limpede, telefoanele inchise si conturile blocate .

Curajul, nu este absenta fricii.

In toata linistea orelor trecute, in zile scurse printre exceluri, manuscrise, castroane cu mancare, sughituri de copil si ochisori albastri, am zarit frica peste tot.

Am vazut-o in ochii parintilor speriati in fata cabinetului medicului. Ti-am citit-o in privire, duminica, la ora 10, acum – cu nimic diferita decat in ultimii ani. Era acolo cand tu, de neclintit si neinduplecat ai crezut ca am plecat si te-am abandonat in mijlocul focului. In tremurul mainii tinand testul cu rasunsul negativ era tot teama iar rasaritul in camere straine, in asteptarea verdictelor, a sadit ingrijorarea.

Curajul, nu este absenta fricii.

Stii? Azi am glumit pret de cateva minute despre lucruri putin probabil sa se intample insa tu, din spatele temerilor tale, le-ai alungat pe ale mele si mi-am zis ca daca vreodata lumea mea s-ar intoarce mai cu susul in jos decat am reusit sa o intorc, te voi stii acolo. Multumesc.

Sa tot fie o jumatate de an de cand citesc despre frici. D.D ar fi mandru sa vada ca prima idee ce imi vine in minte e ca teama vine din gandirea irationala, din cea de tipul „trebuie cu necesitate” si suna asa: trebuie cu necesitate sa reusesc, ma tem ca nu voi putea, trebuie cu necesitate sa ma placa toata lumea, ma tem ca nu-mi reuseste, trebuie cu necesitate sa fiu cea mai frumoasa, ma tem ca nu sunt, trebuie cu necesitate sa fiu respectat, ma tem ca nu impun respectul, trebuie cu necesitate ca intreaga mea familie sa fie sanatoasa, ma tem de boli incurabile, trebuie cu necesitate sa castig mai multi bani, ma tem ca ma vor da afara, trebuie cu necesitate sa fiu iubita, ma tem ca nu merit, trebuie cu necesitate sa spun doar lucrurile potrivite la momentul potrivit, ma tem ca vorbesc avioane de nenumarate ori, trebuie cu necesitate sa fiu „normal’, dar daca nu pot?!. Si da, lista e mai lunga.

Curajul, nu este absenta fricii.

Am ajuns sa ne temem de lucrurile bune in aceeasi masura in care ne temem de cele ce ne-ar putea rani. Si ne-am construi clopote de sticla daca am putea, nu doar pentru noi ci si pentru cei dragi noua. Nu mai vorbim, frica de a spune lucurui nepotrivite in cel mai prost moment ne inclesteaza gura. Nu mai cantam, la gandul ca sunt atatia altii mai buni care o pot face. Nu mai iubim, de teama „infarctului”. Nu mai zambim, la gandul zilei de maine. Nu mai mancam, de frica E-urilor. Nu mai incercam, cu gandul la esec. Nu mai traim, de frica mortii.

Curajul, nu este absenta fricii.

Stiu ca te temi ca data viitoare rezultatul va fi acelasi, dar va trebui sa incerci din nou animata de zambetul sau de recunostinta – it will make your day! Sunt sigura ca te-ai inchis in carapace de teama usilor inchise in nas, dar daca…daca de data asta, si doar acum, va fi altfel? Inteleg cel mai bine ca nu-i usor sa te ridici din pat si sa pasesti peste pragul casei dimineata…Stiu ca nu mai iubesti cu o masura intreaga pentru ca jumatatile par sa nu iti dea aceleasi dureri de inima, dar…daca o masura plina de iubire te-ar vindeca? Si daca ai incepe sa traiesti fara teama ca unii oameni vor alege sa plece indiferent de ce ai dat sau ai facut?

Curajul. NU este absenta fricii.

Timp pentru decalogul rationalitatii, „construit” de Prof. Daniel David si preluat de aici: http://retman.ro/?page_id=63

Pentru a viaţă raţională şi fericită a se citi zilnic, dimineaţa sau seara înainte de culcare, timp de o lună, iar apoi, cu rol preventiv, o dată pe lună:

1. AR FI PREFERABIL să reuşeşti în tot ceea ce faci şi fă tot ce depinde omeneşte de tine în acest sens, DAR DACĂ NU REUŞEŞTI, nu înseamnă că eşti fără valoare ca om, ci doar că ai avut un comportament mai puţin performant, care probabil poate fi îmbunătăţit în viitor. Ca om eşti valoros prin simplul fapt că exişti. Aşadar, este bine să te accepţi necondiţionat, dar asta nu înseamnă că trebuie să-ţi accepţi imediat şi necondiţionat şi eşecurile, fără să încerci măcar să le corectezi, atât cât este omeneşte posibil.

2. AR FI PREFERABIL să reuşeşti în tot ceea ce faci şi fă tot ce depinde omeneşte de tine în acest sens, DAR DACĂ NU REUŞEŞTI, aminteşte-ţi că este doar (foarte) rău, fără a fi însă catastrofal (cel mai rău lucru care ţi se putea întâmpla) şi că poţi găsi mulţumire în alte activităţi, chiar dacă este mai greu la început. Indiferent cât de rău este răul care ţi s-a întâmplat, nu este cel mai mare rău care ţi se poate întâmpla!

3. AR FI PREFERABIL să reuşeşti în tot ceea ce faci şi fă tot ce depinde omeneşte de tine în acest sens, DAR DACĂ NU REUŞEŞTI, poţi tolera/suporta acest lucru neplăcut şi poţi merge mai departe, găsind bucurie în alte activităţi, chiar dacă este mai greu la început.

4. AR FI PREFERABIL ca ceilalţi să se comporte corect şi/sau frumos cu tine, DAR DACĂ NU SE COMPORTĂ AŞA, nu înseamnă că tu sau ei sunteţi fără valoare ca oameni, ci doar că au avut un comportament inadecvat care, în principiu, poate fi schimbat în viitor. Ceilalţi sunt valoroşi ca oameni prin simplul fapt că există. Aşadar, este bine să-i accepţi necondiţionat ca oameni, dar asta nu înseamnă că trebuie să le accepţi imediat şi necondiţionat şi comportamentele inadecvate, fără să încerci, atât cât este omeneşte posibil, să-i faci să şi le corecteze

5. AR FI PREFERABIL ca ceilalţi să se comporte corect şi/sau frumos cu tine, DAR DACĂ NU SE COMPORTĂ AŞA, aminteşte-ţi că este doar (foarte) rău, fără a fi însă catastrofal (cel mai rău lucru care se putea întâmpla) şi că poţi găsi mulţumire în alte activităţi, chiar dacă este mai greu la început.

6. AR FI PREFERABIL ca ceilalţi să se comporte corect şi/sau frumos cu tine, DAR DACĂ NU SE COMPORTĂ AŞA, poţi tolera/suporta acest lucru neplăcut şi poţi merge mai departe, găsind bucurie în alte activităţi, chiar dacă este mai greu la început.

7. AR FI PREFERABIL ca viaţa să fie în general corectă (cu tine şi/sau ceilalţi) şi plăcută/uşoară, DAR DACĂ NU ESTE, nu înseamnă că viaţa este nedreaptă şi/sau că tu eşti fără valoare ca om. Viaţa este un amestec de bun şi rău, iar noi ar trebui să maximizăm (dacă se poate) şi/sau să vedem binele, reducând (dacă se poate) şi/sau învăţând din rău.

8. AR FI PREFERABIL ca viaţa să fie în general corectă (cu tine şi/sau ceilalţi) şi plăcută/uşoară, DAR DACĂ NU ESTE, aminteşte-ţi că este doar (foarte) rău, fără a fi însă catastrofal (cel mai rău lucru care se putea întâmpla) şi că poţi găsi mulţumire în activităţi specifice, chiar dacă este mai greu la început.

9. AR FI PREFERABIL ca viaţa să fie în general corectă (cu tine şi/sau ceilalţi) şi plăcută/uşoară, DAR DACĂ NU ESTE, poţi tolera/suporta acest lucru şi poţi merge mai departe, găsind bucurie în activităţi specifice, chiar dacă este mai greu la început

10. SINGURUL LUCRU CARE TREBUIE – deşi şi acesta este condiţional, non-absolutist: doar dacă doreşti să fii sănătos şi fericit – ESTE CĂ NIMIC NU TREBUIE CU NECESITATE. Faptul că îţi doreşti un lucru foarte mult şi faci tot ceea ce este omeneşte posibil să-l obţii, nu înseamnă că acest lucru trebuie să se întâmple cu necesitate. Altfel spus, este bine să înţelegem şi să acceptăm faptul că nu scrie nicăieri că dorinţa noastră, fie ea intensă şi justificată prin efortul angajat în atingerea ei, trebuie să devină realitate doar pentru că noi dorim şi luptăm pentru asta. Numai cerinţele/dorinţele lui Dumnezeu pot dobândi obligatoriu realitate ontologică (devin realitate); dorinţele noastre devin uneori realitate, iar alteori, chiar justificate fiind, rămân simple dorinţe deoarece viaţa şi/sau ceilalţi ni le blochează (sau chiar nu dau doi bani pe ele). Aşadar, este bine să ne dorim lucruri, să luptăm pentru ele, dar, în acelaşi timp, să fim gata să acceptăm faptul că, în ciuda efortului nostru, s-ar putea să nu se întâmple ceea ce ne dorim. Ar fi bine să înţelegem şi să acceptăm acest lucru!

Si asa, cu toata modestia, I know I am beautiful Do you?

Een glimlach!