Km 0

Auzise ea, candva, in vechime ca „nimic nu se va schimba vreodata atunci cand vei alege sa faci lucrurile in acelasi fel” si desi-i venise cumplit de greu sa recunoasca, stia ca lucrurile trebuiau schimbate si ca, inainte ca toate sa fii fost bine, aveau sa fie rau, in fapt…

***

Era o dimineata insorita, cu pietre inghetate si catei zgribuliti in gari, cand parfumul cafelei venita de jos, caldura paturii si mirosul de lemne arse o facura sa tresara la gandul apropiatei treziri.

Deschise ochii si pentru o clipa nu-si intelese bataile neregulate ale inimii nici sentimentul de „pierdut” care-i fulgera in stomac. Revazuse in minte minutele de dinaintea somnului si retraise aceeasi spaima. Brusc nici cafeaua, nici lemnele mocninde sau patura incalzita nu mai prezentau vreun interes. Isi aminti cum pierduse totul si stomacul i se facu pumn din nou, fata i se ingropa in paturi iar lacrimile siroinde udara din belsug lana rosie.

Se intreba pentru o clipa cum arata moartea si-si spuse in gand ca iadul trebuie sa fii fost un chin daca viata in sine era atat de cumplita. Alunga din minte gandul doar la amintirea recentelor rugaciuni si-s spuse ca asemenea idei erau cu totul necuviincioase. Totusi, durerea nu devenise mai putin patrunzatoare iar gandurile i se invalmaseau in minte ca intr-un carusel din indepartata-i copilarie.

„Esti un nimeni, nu dau pe tine doi lei!” i se paru ca aude aievea si se auzi raspunzand vocii cu voce tare: „Sunt EU, si asta ar trebui sa ajunga!”.  Se opri speriata de tonul propriei voci si-si spuse ca-si va pierde mintile in curand, caci nici un om normal nu raspunde vocilor auzite in minte cu propriul glas. Durerea deveni mai ascutita si se ghemui sub patura groasa sperand in adancul fiintei ei ca ea si caldura ei ar fi reusit sa o protejeze de raceala vorbelor si inghetul sufletului. „Tu nu meriti nimic! Nici sa ma uit la tine!” se auzi vocea din nou. Iar ea, se facu mai mica, se stranse mai tare si inima batea sa-i sparga pieptul.

Isi aminti de mica pilula alba pastrata in taina in geanta pentru o zi „ca aceasta” si isi facu curaj sa o inghita sperand ca cele 4 ore de somn linistit vor alunga norii din sufletul ei sau macar ii vor da un gram de luciditate si dorinta sa se trezeasca, asa cum facea in fiecare zi de cativa zeci de ani incoace.

Se ridica cu greutate din pat si se duse impleticindu-se pana la geanta rezemata de scaunul camerei. Durerea de cap o facea sa-si doreasca draperiile trase iar musterii ce-si sorbeau cafeaua trancanind tocmai sub camera ei nu o ajutau deloc. Cum se facea ca unii oameni se puteau bucura de viata intr-o asemenea zi cand ea ar fi preferat moartea fara a sta pe ganduri? Deschise buzunarul gentii si scotoci cu indarjire sperand ca plasticul tare ii va zgaria mana insa nu gasi nimic. Intoarse buzunarul pe toate partile, rasturna geanta in mijlocul camerei lasand sa ii scape luciul de buze (aproape schita un zambet amintindu-si cum o prietena ii spusese recent ca „luciul tau de buze arata bine pe ale mele”), fardul de pleoape (sigur avea nevoie dupa noaptea nedormita) portmoneul cu acte si borseta in buline primita cadou. Pilula alba nu se dadea gasita si o cuprinse incet furia realizand ca speratele ceasuri de somn vor trebui sa mai astepte.

Isi trase nervoasa ghetele in picioare neglijand orice urma de neconcordanta intre maroul papucilor de calarie si turcoazul pijamalelor, deschise usa larg si tropai plina de speranta pe scarile de lemn ce duceau la receptie. Fusese poate deliciul celor 5 „domni” ce-si sorbeau linistiti la taifas cafeau de dimineata, dar putin ii pasa. Tot ce voia erau 4 ceasuri de somn sau naufragiul pe o insula pustie iar prima optiune era mai la indemana acum. Tanarul receptioner parea incurcat de parul dezordonat, ochii rosii de plans si barba tremuranda cand ea-i intinse bacnota de 5 lei cerand un ceai de musetel si un pliculet la pachet. Pentru o clipa se facu liniste si nu indrazni sa priveasca in jur de teama de a nu fi descoperit ca motivul linistii era chiar ea. Isi lua ceaiul, indesa pliculetul in plus in buzunarul gecii lasand snurul sa-i atarne linistit pe langa fermoar si se grabi sa faca cale intoarsa spre camera ce-i servea drept refugiu. Nu-si amintea daca era sambata sau duminica, daca trebuia sa predea camera azi sau maine dar nu i-ar fi putut pasa mai putin. Tot ce-si dorea era sa uite. Inchise usa in urma ei si pasi pentru o clipa in baie pentru a-si examina ochii plansi. Descoperi in oglinda o fata hidoasa, cu ochi rosii si doua dare aproape insesizabile de rimel ramas necuratat inainte de a merge la culcare. Nu se recunoscu in imaginea oglinzii si iesi repede trantind usa, sperand ca hidosenia va ramane ascunsa in spatele ei.

Incerca sa ia o inghititura din ceaiul pregatit si-l gasi searbad, fara pic de tarie. Scoase pliculetul ascuns in buzunar si-l infunda in aceeasi ceasca, tranti cat colo papucii de strada, trase draperiile si se cuibari sub patura inca ramasa calda. Isi simtea tamplele zvacnind si stomacul strans iar durerea devenea coplesitoare. Isi propusese sa inceapa sa sorteze ganduri in timp ce-si bea ceaiul, prea cald si sufocant in dimineata inghetata.

Se certasera din nou, cu o seara inainte dar nu cu tipete si vaze sparte, ci cu voce scazuta, cuvinte ce injughiau direct in inima si sinceritati de adulti necopti la minte. Nu era prima cearta de felul acesta dar, ceva ii spunea ca era ultima. Se uita naucita la telefoanele ce stateau cuminti pe noptiera si se intinse furioasa spre ele: nici macar nu sunase sa vada daca era bine…Recunostea  in lipsa gestului persoana care-i fusese sau nu, dupa caz, aproape, in ultimul an. Inchise totul cu ciuda si le arunca spre geanta maro, impachetata in graba. „Cine te-a sunat?”, „De ce te ascunzi de mine cand vorbesti la telefon?”, „Asta nu esti tu!” ii rasunau acuzatiile in minte de parca nu ar fi fugit niciodata din camera sufocanta in care se imparteau gloantele. Incepu sa planga din nou cu sughituri si lacrimile-i picurau incet in ceasca ce ar fi trebuit sa-i aline putin durerea.

Nu intelegea cu ce gresise, unde cotise rau. Fusese intotdeauna prevazatoare, atenta sa nu raneasca, sa nu intrebe daca nu trebuia sa stie, sa nu ceara de unde nu era de dat, sa nu dea unde nu era loc de primit, sa nu viseze ziua-n amiaza mare si sa nu-si doreasca ziua de maine in locul celei de azi. Fusese BINE, era fericita si implinita, avea tot ce si-ar fi putut dori o ea, la varsta ei si nu ceruse mai mult.

Apoi, de nicaieri, a aparut minunea. Nu-si putea sterge din minte cuvintele Monicai ce-i „prevestise” un imens buchet de flori viu colorat, metafora a bucuriei ce avea sa urmeze si nici visul cutiutei albastre si a micutului biletel atasat ei, confirmandu-i ca binecuvantarea era pentru ea.

Si-si aminti prima „intalnire”, esarfa ei infasurata in joaca in jurul gatului sau, chicotelile din drumul spre casa si privirile „lor” la intrarea in propria camera. Stateau precum soldatii in front urmarind serialul preferat si asteptand detaliile serii. Tot ce putu sa articuleze au fost cuvinte seci:”Nu-mi amintesc fata prea bine dar…cred ca imi place” si se grabi apoi sa se cufunde in somn, nedorind sa piarda vreun strop din bucuria zilei. Si, ca niciodata, se lasa prinsa in vartejul cuvintelor blande, a mainii calde, a muzicii ascultate in tihna, a calatoriilor pe partea dreapta, a florilor primite cu ochii surprinsi si a secundelor prea scurte pentru cate povesti se nasteau dupa lasarea serii.

Se luase din nou la cearta cu Dumnezeu, unul nedrept care-i ingaduise gramul de fericire neceruta stiind ca el tragea dupa sine nori amenintatori de furtuna.

Sorbi si ultima inghititura de ceai, puse ceasca pe marginea noptierei si se lasa alunecand incet sub patura aspra de lana. Se ruga in minte sa adoarma repede si inchise ochii, strangandu-i, ca si cum asa ar fi fost mai aproape de visare iar realitatea s-ar fi prefacut in cateva secunde in tandari pe care nu si le dorea cu nici un chip puse la loc, aranjate in nici o ordine, durereoasa sau nu.

Remarca surprinsa ca musteriii pensiunii nu mai sporovaiau, pesemne ca santul din stanga cabanei trebuia terminat inainte de pranz iar pauza de cafea trebuia pastrata scurta daca se voiau eficienti. Se rasuci pe partea dreapta, singura pe care putea adormi si-si trase patura mai tare peste cap. „Nu te mai cred!” o injunghie pe neasteptate in inima si-si aminti cum cersi disperata dreptul la cuvant, la explicatie. Nu stia ce o durea mai tare, amintirea vorbei sau acuzele pe nedrept. Ii veni sa urle de durere si-si dadu frau liber lacrimilor pentru a treia oara in acea dimineata. Era nedreapta viata, era nedrept Dumnezeu, erau nedrepte cuvintele spuse si sfasietoare. Cum sa explici fara cuvinte ca n-ai vazut, iubit, privit, avut altceva? Se intrista la gandul multelor sanse irosite in nenumarate situatii, sanse pe care le-a dat fara sa astepte nimic in schimb, poate doar o alta sansa la randul ei.

„Nu stiu ce vreau dar nu cred ca pe tine!” si se intreba pentru a mia oara cu ce gresise ea…ea care nu cautase iubirea atunci (pentru prima data poate), nu-si dorise ca viata sa i se schimbe in mai putin de o saptamana, nu facuse loc intentionat nici unui gand macar si cand in sfarsit indraznise sa spere, descoperi uimita ca ea, cea apreciata si iubita cu putin timp in urma, nu mai era suficienta. Stranse in pumni patura cu putere si planse nemiscata pret de cateva ceasuri bune si apoi, simti cum toate se afunda intr-o mare necunoscuta, o caldura familiara ii invada trupul si se lasa purtata incet spre vise si odihna, tresarind inca usor in urma suspinelor infundate.

Se trezi dintr-o data in gara orasului copilariei ei si-o linistira fara cuvinte o pereche de ochi calzi, doua brate sigure pe ele, o mare de flori colorate si un iz de frezii si piersici toate amestecate si coborate intr-o ploaie asupra ei…

-Va urma-

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: