Prima si ultima dimineata

E ultima.

Am castigat in 2012:

1. liniste, in casa mea
2. prieteni putini, dar buni. De numarat pe o singura mana si acolo nu pe toate degetele.
3. zambetul si iubirea Sarei – conteaza mai mult decat pot tastele astea sa descrie. Nu-mi explic in nici un fel dragostea asta inocenta de copil care m-a vazut de 3 ori in toata viata…Poate ca soapta mea la urechiusa ei s-a prins scai de inima, de fapt. Cu adultii de ce-i asa de complicat?!
4. o mama, by my side, at the end of each day. Spun ca am castigat-o pentru ca nu o iau for granted. Nici dragostea asta nu mi-i clara…cum stie ea, mama, cand doare, cand e soare, cand e inima franta sau zambetul fals, cum stie cand ascund sau spun prea mult, cand iubesc sau urasc, cand e liniste sau am iesit din taifun. Iubesc mana ei care are darul de-a impinge departe norii de furtuna si vocea blanda care-mi spune ca ma iubeste, fara sa astepte NIMIC in schimb.
5. minute de cantec. Nu multe, dar de calitate. Sing Gloria, seri in Garbau, EQ, Ravasului, IBC…Ma gandesc adesea ca nu as putea respira fara muzica, ca dincolo de pierderi, pe asta n-as putea sa o pierd pentru ca…nu cred ca m-as mai putea ridica. Tot deseori imi amintesc ca ar trebui ca „viata mea sa-i cante”…si-mi spun ca atunci cand plamanii nu m-ar mai asculta, viata mea ar trebui sa fie melodioasa macar (chiar daca pana acum ar putea concura cu succes la coloana sonora a unui film de groaza)
6. un…altfel de job. Cu tot cu intrebari, cu framantari si nopti nedormite, cu fascinatie si satisfactie, cu oameni buni si calzi, cu razboi si pace deopotriva, cu oameni schimbatori si fete multiple, cu foi, tool-uri, matrici, galagie. E al meu si sunt recunoscatoare si multumitoare pentru el.
7. inca un an incheiat din cei 30…si gandul ca, la finalul fiecarei zile, casuta asta e tot mai a mea
8. 2 zile despre mine, in totalitate. Chiar daca scaldate intr-un gust dulce amarui. Libertatea are pretul ei.
9. putere in fiecare dimineata pentru o noua zi si…pentru una in plus in 2012. Neinteles acest sac fara fund, care reinoieste vointa de a trai, dorinta de a merge mai departe, care te taraie din vai adanci direct pe varf de munte. Care iti pune hainele in ordine dimineata, inchide ursa in urma ta, iti poarta pasii prin intreaga zi facand o ordine (fie ea doar provizorie) in mintea agitata si anesteziind inima, doar pentru a te purta inapoi acasa la finalul zilei si a-ti pune cu grija pijamaua inainte de a te cuibari in pat pentru reincarcarea bateriilor.
10. o inima plina de dragoste, cum nu am crezut ca as putea intelege sau trai vreodata. Cu lista in fata si DSM-ul in mana, m-am asigurat de fiecare data ca nu incurcam pasiunile si iubirile, ca una-i una si alta-i cealalta. Si mi-a sunat din nou in minte ca „Nu este dragoste mai mare decat sa isi dea cineva viata pentru prietenul sau”. Trecute prin filtrul asta, lucrurile par mai clare, sacrificiile mai pline de valoare iar sentimentul, mai calit.

Am pierdut in 2012:

1. am pierdut un om si odata cu el, bucati din mine, vise tainuite si ticluite cu grija, planuri facute in seri tarzii, aranjate si rearanjate mental din nou si din nou. Am pierdut rugaciuni fierbinti si am ramas cu sentimentul ca desi am facut tot, nu a fost suficient. N-am savurat minutele, unele petrecute in graba in asteptarea autobuzului, altele impartasite dintr-un soi de respect si obligatie care nu mi-au permis sa fac altfel, sa fiu eu, pana la capat.
2. minute, ore, zile. Daca imi pare rau de un lucru, e ca am pierdut din nou timpul. Fie cu o lista impresionanta de seriale, fie gatind mancaruri aruncate mai apoi, fie cu oamenii reci, fie intr-un loc in care legile reglementeaza clar intervalele…
3. o bucata de inocenta, aia care credea ca oamenii sunt prin definitie buni atat timp cat tu le arati aceeasi bunatate prima data. S-a dus, n-o mai am, n-o mai cautati, nu cred ca mai vine.
4. o farama de credinta.
5. prieteni. Nu am inteles niciodata daca poti pierde prieteni sau nu. M-am intrebat daca cei pe care ii pierzi au fost vreodata prieteni sau au fost cunostinte de context si ocazie, bine sincronizati spatio-temporal. Sunt multi oameni pe care nu ii vad cu anii, care nu simt nevoia contactului zilnic sau a urarilor de bine saptamanale dar care sunt acolo, la orice ora, din zi si noapte, care „pot” chiar si atunci cand a putea e sinonim cu dormitul aceluiasi somn in camere separate cu usa deschisa dar cu sentimentul confortului in inima. Am pierdut „prieteni” dar nu mi-am definit inca a cui e pierderea si asta nu pentru ca am o minunata parere despre mine ci pentru ca viata are un ciudat simt al umorului, de a intoarce roti iar eu am vazut macar vreo 3 intoarse „cu succes”, spre disperarea multora si tristetea mea.
6. 7 kg. Primele 2, voit. Urmatoarele 5, de musai. Nu le duc dorul dar sigur as fi preferat circumsatnte diferite.
7. Vise. Pe cateva le-am masurat in luni, 9 cu 9 cu…restul vietii. Pe altele le-am masurat in frumusete: neasteptate, uimitoare, confortabile, de groaza, inspaimantatoare. Pe unele le-am pierdut la jumatate, ajungand sa cred ca nici nu au fost ale mele.
8. bucati furate din mine. Iubesc sa dau si dau cu bucurie. Urasc furatul si siluirea. Nu pot sa dau cand nu mai pot, nu vreau sa dau cand nu mai am nici pentru mine nimic, nu vreau sa descopar nimenui franturi de inima, vointa, intelegere, intelepciune, curaj sau bunavointa cand nu vreau. Din pacate, unii se servesc iar eu nu stiu inca cum se inchide usa, ma simt ca si cum as fi ratacit cheia…
9. o pereche de manusi. Le-am pierdut „aiurea-n tramvai” la propriu…veti zice ca nu-i mare lucru dar erau frumoase, finute si le-am pierdut de prea multa grija si atentie. Cine mai stie cum e cu metaforele intlege si ce „a vrut sa spuna autorul”.
10. o vara, printre rapoarte, curbe de invatare si dorinte in van de „afirmare”. Cum mi-a scapat oare tocmai mie ca sensul e dincolo de ele? MIE?! Nu-i nimic, facem pachet intreg de anotimpuri pierdute, culmea-i ca le-am luat la rand. Intai am pierdut o primavara, in 2010. Acum am pierdut vara in 2012. Cum as putea face sa rascumpar o toamna, in 2013?

Si a fost prima. Cu totul altfel decat as fi crezut c-ar fi (cand nu ma gandisem vreodata ca are de unde sa fie o prima). M-am trezit in viata mea, putin imprastiata zilele astea, putin altfel decat am lasat-o cu zile in urma. Da-i tot a mea, cu mine aici. Si o iubesc, pentru ca e prima dintr-un lung sir de altele care imi stau in prag. De maine astept si primavara…au inceput sa se iveasca in mine tulpinite firave de frezii si zambile. Le cresc cu grija, peste luni, vor fi oameni bucurosi si impliniti de parfumul lor.

Si daca lista n-am, am melodie ca nu mi-as incepe anul decat cu note si versuri:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: