Calatorii in trecut cu ferestre deschise inspre viitor

M-am obisnuit atat de tare cu regimul hotelier, cu prieteni care vin si pleaca, necunoscuti care cer fara sa dea sau simple cunostinte in cautare de popas incat am uitat cat de drag imi era sentimentul de mine cu mine si nimeni altcineva.

Am timp dar nu de plictiseala…am timp sa ma plimb in trecut si timp sa dechid ferestrele spre viitor.
N-as fi facut asta singura, „niciodata”.

A fost intocmai ca o paralizie instalata in subconstient cu multi, multi ani in urma…in zilele in care fugeam de singuratate privind Pro Patria vinerea la pranz sau o urmarea pe Eugenia Voda si ai ei „Profesionisti” asteptand sa aud cheia rasucita in usa si anticipand cu bucurie minutele petrecute rezemata de bratul mamei si Biblia povestita copiilor.

Atunci, in anii aceia, am invatat ce-s deciziile. Cum e cu suportatul consecintelor daca n-ai nimerit varianta „castigatoare” sau ce e satisfactia nascuta din decizii intelepte. Mama mi-a fost intaiul profesor.

Nu-mi placea singuratatea (habar nu aveam cat as fi tanjit dupa ea ani mai tarziu) asa ca, in clasa a 4 a, aveam chef zilnic dupa orele de scoala. Fete, rochii, tocuri, rujuri! „Ascunselea” in dulapuri si camari (in 64m2 nu multe posibilitati existau la vremea cu pricina). N-am sa uit niciodata fata mamei cand si-a gasit camasa alba, de matase, manjita cu ruj rosu (de care ea n-ar fi purtat nici schingiuita sa fii fost). Normal ca „nu stiam” cine o mazgalise. Raspunsul ei – ca intotdeauna: „Sora-ta”! Poate si doar din atat motiv ar fi bine sa nu am fete…si una ca mine ar fi destul. Consecintele erau cel mai adesea dramatice: „Nu mai iesi din casa pana la Craciun”…iar mama rareori schimba pedepse…

Prin adolescenta n-am avut vreme de singuratati, ori era casa plina ori o umpleam eu pe a cuiva, impreuna cu gasca galagioasa. Specia „Emo” a fost mult mai tarziu descoperita, la fel messengerul si Hi5-ul. Ora de MIrc era destul de scumpa si oricum nu mi se parea interesanta, drept dovada, toate conversatiile mele incepute cu celebrul „asl pls” necesitau explicatii suplimentare si „legenda”.

Minunatii 18 ani au adus cu ei singuratati in 2, 3, 4 sau mai multi. Stiam exact ca in jur era galagie si harmalaie dar ma simteam singura in mijlocul vacarmului. Aveam senzatia ca visez avioane, ca-s pe nor, ca lupt si vreau de una singura, ca dau si dau ca-n sacul fara fund. Apoi, in primavara, am invatat cat de pretioase erau momentele de liniste din miezul noptii, cu geamul deschis la etajul 4, cu stiloul curgand pe caietul de poezii si lumina stinsa.
Singuratatea se vedea si se citea mai minunat dimineata cand versurile erau frumos conturate, desi pescuite dintre porci de cerneala blue navy.

Iubeam drumul catre scoala, pe jos, printre blocuri…aveam timp de visare, de facut planuri, de dat bip-uri (minutele erau inca scumpe) de certat si reasezat in minte lectia orei de latina: „lupa, lupae, lupa…”. Atunci, intre Catedrala si Bulevard, exact la mijloc, cu ochii spre un cer tocmai scuturat de ploaie, de un gri contopit c-un rosu aprins, am inteles ce inseamna „The apple of my eye”, transformat pentru mine in „My ray of hope”. Iar descoperirea, fusese facuta in singuratatea mea si pastrata pentru mine doar…8 ani.

Verile si iernile din 70 au fost adevarate binecuvantari. In ele (desi tarziu) m-am descoperit pe mine, frumoasa sau nu, hidoasa sau nu, sanatoasa sau nu, vorbareata sau nu, bogata sau nu, zambareata sau…nu. Am invatat in 3 zile despre mine cat nu invatasem in 20 de ani si ma urmaresc descoperirile facute atunci chiar si acum. Atunci mi-am definit ce vreau, cum vreau si cand, cat vreau sa dau si cui, ce astept si fara de ce pot trai nestingherita.
Mi-am facut „TO DO” list-ul si-s mandra ca putini ani mai tarziu, sunt la jumatatea lui. Poate viata o sa imi ingaduie sa fac alta daca asta se termina prea repede. Sau poate…ar trebui sa-mi reajustez asteptarile, sa fie oare acelea prea simple?

Viitorul arata (nu ma intereseaza cum suna)…bine. E cu certitudini, decizii gandite si intelept luate, cantarite indelung si procesate pe ruta centrala. E cu acelasi bun simt si obraz subtire indiferent de consecinte. E cu fuga de mocirla si cu renuntare moderata la sine. Cu asteptari realiste, cu dari de seama si desagi desertati a bogatie in bratele celor dispusi sa primeasca fara sa secatuiasca vlaga. E cu prieteni putini si buni, cu inima larg deschisa strainilor ce cauta ajutor dar cu…multa singuratate si izolare voita, ca un paravan sau scut de protectie atunci cand prea multul va fi coplesitor.

E cu zambet si gangurit de copil, sunt convinsa ca ochisorii lui imi vor redefini prioritatile la inceput de an iar manutele ei agatate de gatul meu imi vor aminti ca-s modelul la care priveste, ca-s pasii mei cei in care calca si ca-s responsabila pentru ce las in urma.

Ce sunt azi, e ce vreau sa fiu. Aici e locul in care vreau sa stau si acolo e un alt ACASA. Cine sunt acum, e realitatea. Urata sau nu, calda sau nu, dureroasa sau prea putin, interesanta sau deloc atragatoare…e realitatea mea. Iar eu, sunt un pachet…un intreg compus din bucati de mine: smiorcaite, mofturoase, pupacioase, zambarete, imbufnate, serioase, ghiduse sau copilaroase. Nu mai dau bucati pentru ca vreau sa fiu dreapta cu mine in primul rand apoi cu restul. Zambetele vin de mana cu imbufnarea iar mofturile la un loc cu ghidusiile. Suta de grame are cate 10 grame din fiecare, nu-i un pachet de bucurie doar.

Asa a fost in trecut, asa va fi in viitor. Nu, asta nu e my wish list pentru 2013. Nu am si nu voi avea una. Ma descurc infinit mai bine in lipsa ei. Sunt doar eu. SUNT.

Een glimlach!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: