Four Christmases…all mine.

Buna zi de aducere aminte. Nu-i nici cald, nici frig (asta pentru ca sunt sefa peste toate ventilatoarele din birou azi), nici liniste, nici galagie (pe etaj sunt ceva copii dar in birou sunt doar eu si mister Bedingfield), nici foame, nici burta plina (sunt bune prajiturile pentru deseara), nici sanatoasa, nici bolnava (numa’ potrivit), nici singura, nici „impreuna” (tot la mijloc), nici aici, dar nici acolo (aici e ACASA, dar si acolo e, sau ar vrea sa fie).
Cum spuneam, bun moment de aducere aminte.

1st Christmas (pe care mi-l aduc aminte): 1 an si 11 luni.

In bucataria de acasa…venise Mosul (Moasa, mai degraba). Avea un sac (la propriu sac de rafie) plin cu jucarii pentru mine…si o haina blanoasa, care mirosea suspect a cojocul mamei din dulap.
M-am temut pentru ca „Mosul”, pentru mine, nu avea barba; mosul meu si-o dadea jos in fiecare sambata seara in timp ce-i suflam in apa si pomoci si ma ingramadeam in oglinda de 15 cm2.
Imi amintesc Craciunul acela…era cald si era…liniste pentru ca mama mea inteleapta alesese linistea cu putine luni in urma.

2nd Christmas: 9 ani.

Era destul de rece in camera mea dar era cald si trebaluiala in bucatarie. Se pregateau prajituri, se spalau vasele. Lipsea bradul…pentru prima data in 9 ani..lipsea bradul. Mi-l dorisem tare…si mi-am promis atunci ca la casa mea, va fi intotdeauna brad si instalatie.

Stiam ca nu exista Mos Craciun dar eram complet nedumerita de ce era viata asa amestecata…de ce unii puteau avea si luminite si ciocolata si ghetute iar altii trebuiau sa se multumeasca doar cu ghetutele. Abia recent mi-am dat seama ca ele, ghetutele in sine, erau o binecuvantare.

3rd Christmas: 18 ani.

Am crezut o buna bucata de vreme ca pot orice…doar era la 18 ani. Mirosea a curat, era strada uscata si geamurile deschise. Stergeam oglinda din dormitorul mamei cand auzisem soneria. Fusese o livrare speciala: un scaun ergonomic si un CD player mare la care sa pot asculta in tihna „These are the special times” si…melodia de cateva randuri mai jos. Jiji, nu-i asa ca o tii minte? A venit la pachet cu intrebarile specifice…clasei a 12 a :).
Au mers o buna bucata de vreme pe repeat…si CD-ul si…melodia. Apoi, de nicaieri, au inceput sa cada fulgi mari.
Era impodobit parcul, era alb in jur…era alb si in inima mea. Era cald si confortabil. Era asa cum imi doream sa fie. Era sigur si stabil…chiar daca stabilitatea se masura in zile atunci. Era cu vise, cu case cladite din imagini si un Mateo „impiedicat” prin gradina din spate.

4th Christmas: 23 ani.

Ninsese, nu mult…atat cat sa imi dea senzatia visului implinit. Erau de toate…foc in soba, mancare pregatita cu dragoste, oameni bun si dragi sufletului meu alaturi, mana calda aproape…mami prea departe parca.
Au fost colinde in noapte in case saracacioase, biserica micuta si oameni putini, mirosul de fum si sentimentul de o alta ACASA. Atunci am avut pentru prima data senzatia ca visele sunt bune la ceva, ca fara ele n-am stii la ce sa muncim pentru a cladi o realitate.
Fusese Craciunul visurilor mele, exact asa cum il sperasem. Pierdusem insa din vedere ca…depresiile mari se nasc dupa ce „impachetam pruncul”, facem curat in frigider, dezgolim bradutul si…pasim in noul an. Luminitele palpaitoare nu-l fac mai plin de speranta, nici staniolul mai…atragator…

5th.

If you’re not the one then why does my soul feel glad today?
If you’re not the one then why does my hand fit yours this way?
If you are not mine then why does your heart return my call?
If you are not mine would I have the strength to stand at all?

Nu-i cu tristete, deloc. Nici cu cautari de raspunsuri. E doar cu dorinta de liniste si spatiu ACUM.

E cu zambete! Cu multe chiar!