Ziua in care pamantul a stat in loc…

Am visat un sfarsit de saptaman prelungit, intr-un loc ferit de semnalul telefonului sau de tentatia FB…si l-am primit. Nu asa cum mi l-am imaginat, ci incarcat de emotie…

Am mirosit fanul cosit, am privit cu ochi critici lipsa pompei de apa la intrarea in satul copilariei, am inspectat curtea, gradina si grajdul…am maturat la poarta si fara tragere de inima, pavajul curtii…am aruncat o privire peste casa si mi-a prut mica…iar proprietarul era asteptat acolo pentru ultima data…

Am trait in 3 zile ce altii nu pot trai intr-o viata intreaga…am simtit tot….agonie si extaz…am depanat amintiri cu cei ce au venit sa ne planga durerea si am zambit de bucurie stiind ca l-am trimis ACASA si ca ne asteapta vesnicia in acelasi loc!

N-au parut nicicand atat de nevrednice zidurile casei ca in seara in care trebuiau sa sprjine coroanele, zeci de coroane cu ganduri bune pentru noi, si pentru El, Bunul nostru BUN!

Am sperat in taina, ani la rand, ca vom insira iar tabac in fata casei, mancand apoi cu mainile amare…ca macar o data vom mai merge impreuna pe aceeasi capra in caruta si Puiu o va lua din nou la trap pe langa grajdurile colectivului. Mi-am dorit cu inversunare ca pruncii mei sa stie ce-i un cocean de cucuruz, mersul cu gloria si belsugul de grau revarsat in fata portii, ciorba de cartofi cu jumatati de morcov sau galustele pufoase facute de mainile lui batatorite.

I-am cantat si mi-am cantat, ca „Vine-o zi, vine-o zi cand dureri nu vor mai fi”, si am crezut fiecare cuvant. Am fost acolo, toti, in jurul lui iar altii, o inima si-un gand cu noi, de departe. Am inteles ca dincolo de tot, cand cunoscuti si prieteni se indreapta spre casa pentru o cina tihnita cu toti cei dragi, ramane in urma familia, la bine si la greu si am decis fara vorbe sa-i pastram unitatea.

Bunule, n-am plans de mila, nici de disperare…am plans zilele in care ne va fi dor sa te gasim pe pragul casutei, sa ne dai un „Doamne-ajuta” in drum asa cum numai dumneata stiai sa dai, cand poate ne-ar venit in gand o vorba rea despre vreun om si ne-ai aduce aminte ca in casa dumitale barfa nu-i permisa…

Am plans in tihna pentru ca m-am simtit parasita, de primul om caruia i-as fi spus oricand TATA in loc de „mosule”. El a fost tot ceea ce am crezut ca ar trebui sa fie un barbat in casa lui. Nu i-au trebuit doctorate la Oxford nici diplome de protestant sa stie sa isi invete copiii la ce foloseste credinta si cantarea. N-a fugit de responsabilitatea armatei…cufarul verde de lemn vechi cu numele lui gravat in litere albe sta marturie. Nu numai ca a construit o casa…a construit un camin, dupa priceperea pe care o avea. Sebesul e dovada muncii si dedicarii lui…nu-si mai aducea aminte cate fundatii a inceput acolo…Cei 6 copii in viata au fost sagetile lui, in mana de viteaz iar pe cel de-al 7 lea l-a plans la vremea lui…A avut coloana dreapta, pasul greu si vocea hotarata. Si-a stiut menirea de „preot” in casa si slujirea in biserica a fost bucuria lui de fiecare saptamana. De la el am invatat ca ziua se incepe dimineata devreme, cu genunchii plecati in pamant, departe de ochii tuturor. El mi-a zis ca o casa nu se paraseste fara „Doamne ajuta!” si ca „Buna ziua” trebuie data cu acelasi respect tuturor. Bunul meu bun, le-a facut copiilor lui cel mai nepretuit cadou: a iubit-o neconditionat pe mama lor…la bine si la greu, in sanatate si boala, in saracie si bogatie…pana cand moartea i-a despartit si…chiar dincolo de mormant!

Bunule, azi ti-ar fi stat atat de bine in strana…as fi cantat cu dumneata si-as fi fost atat de mandra sa stau in stanga dumitale, ca odinioara! Te-as fi intrebat din ce carte citeste popa, ce-i cu Sfintii „treiierarhi” si ce-i in cadelnita…mi-ai fi zis sa stau cuminte si sa astept pana la final…sa-mi dai prescura…mi-a fost dor sa scoti firmiturile de colac din buzunar la pranz, sa-i faci cruce painii si sa incepi „Tata nost carele iesti in ceruri…” azi, la masa.

Bunul meu drag, asa cum m-ai invatat dumneata, zic astazi: „Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa vie!” si cred ca intr-o zi te voi vedea din nou!

Cu dragoste, cu atata dragoste pe care n-am pus-o in cuvinte des dar am strecurat-o in fiecare sarut pe fruntea cu broboane, in privirea plina de viata, in strangerea de mana si lingura cu supa, in zambetul si plansul despartirii de fiecare luna,

Nepoata.

Azi, pamantul a stat in loc pentru noi…

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: