Am obosit si nu am voie!

Mi se pare ca am trait cam mult si am vazut prea multe, ca zi de zi lumea asta se cufunda de una singura intr-un abis de nimenea stiut si nu-i cine sa o prinda de un fir, sa nu se mai destrame de nebuna.

Am obosit ingrozitor iar pentru cele cateva primaveri ale mele, expresia asta suna ca nuca-n peretele dat cu lavabila.

Nu stiu cum nu mai am chef de prieteni noi, sa fie oare pentru ca multi din cei vechi au preferat doi bani in portmoneu in schimbul meu? Nu mai am chef si nu ma mai intereseaza cine de unde vine si unde merge, pentru ca prea multi cred ca pamantul isi face rotatia celor 365/6 de zile in jurul propriei lor persoane, iar noi ceilalti suntem obligati sa ne purtam asemenea lunii…

Ma enerveaza sirena care anunta un fals atac civil cu substante chimice pentru ca pana si aici am remarcat cat de ne-oameni am ajuns, si cum incercam toti cu disperare sa ne salvam pe noi insine si putinele gunoaie purtate in genti mari, trendy.

Ma oboseste ecranul calculatorului care imi asigura painea cea de toate zilele ca un bun intermediar ce e el si as inchide laptopul si as da shut down calculatorului.

Ma ameteste zumzetul continuu si vorbaria goala a oamenilor fara nici un scop in viata ce poarta aceleasi discutii day by day (oare ei nu s-au plictisit sa se asculte?!).

As inchide ochii si mi-as indesa o pereche de dopuri in urechi ori de cate ori se mai trezeste cate una sa-mi dea exemple din viata ei cea perfecta despre „cum se face” cate o chestiune la mintea cocosului. Merci, ma descurc, n-am nevoie!

Cateodata ma oboseste linistea ca-i prea previzibila, alteori ma ameteste noutatea si agitatia ca am prea imbatranit si ma misc in reluare.

Ma obosesc eu pe mine in zilele cand ma plang nejustificat pentru o multime de lucruri si-s mai stoarsa de puteri cand ma plang justificat pentru cate ceva.

As fi zis ca mi-as face bagajul sa plec…pfui, daca nu as fi facut si asta, as mai fi putut crede ca ceva se poate schimba asa.

Printre multele lucruri pe care le-am invatat anul asta cu forta e si asta: fie ca pleci cu valiza in mana fie doar cu pormoneul fara sa privesti in urma, problemele merg coada dupa tine, oriunde, peste munti si peste mari poti avea doar marele „avantaj” de a te trezi de unul singur cu ele…ajungand sa apreciezi macar momentele de sinceritate in care oamenii-si dau cu parerea despre o posibila rezolvare a lor.

Asa, pe langa faptul ca randurile de mai sus sunt scrise again pentru mine nu neparat pentru altii, sunt scrise intr-un moment de respiro…pen ca v-am spus deja c-am obosit.

O sa dorm o vreme…

Reclame

2 comentarii

  1. DazDoze said,

    21/10/2010 la 17:33

    of… oof… ooooof
    Incerc sa formulez ceva, dar nu prea iese nimic…
    You know I’m not good with words 😛
    But for what it’s worth, I’m there for you and I’m not just saying that, I hope you know it.

    • eenglimlach said,

      21/10/2010 la 17:48

      Believe it or not, I do know that 🙂
      Nu te strofoca sa formulezi…naturalul e cel mai simpatic.
      Miss you!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: