Nu, n-am plecat inca, mai am 2 saptamani la dispozitie, si cu cat trec mai repede zilele, cu atat am impresia ca nu o sa fiu suficient de pregatita, nici eu nici fetele mele.
Am fost acasa, m-am intors cu un bagaj impresionant, la propriu si la figurat: un troler de vreo 25 de kg, cu un miros de toamna in par, cu un tablou ruginiu zugravit in inima si cu o fata plina de bucurie fluturand mana cu drag spre geamul autocarului intiparita pe retina.
D. ma tot roaga sa le scriu adolescentilor despre dragoste (ca si cum eu as sti muuuuuulte tare in domeniu) si ieri, pentru prima data dupa multa vreme, am avut impresia ca inteleg ce inseamna ea. Si ma bucur, acum mi-e mai clar tot.
****************************
Mi-am amintit cum e cu prietenia in weekend si m-am bucurat stiind ca asa cum unii sunt lumea mea..voi fi si eu parte din lumea lor, intr-o zi importanta. Restul sunt detalii, bucurii de pastrat in suflet sau in sertar langa bucatele de hartie scrise ghidus prin clasa a 10 a, cu promisiuni si juraminte adolescentine 
.
****************************
Viata asta trece repede, prea repede. Ieri savuram toamna, maine o sa impodobesc bradul si o sa ascult primele colinde de anul asta. Daca aveti dileme legate de bradul meu, get over them, il impodobesc pentru a ma bucura de el, am un sentiment ca nici o camera de hotel din nici o capitala nu o sa-mi aminteasca de Craciunul ce bate la usi, azi-maine. And do not get smart, stiu ca sarbatorile nu se reduc la atat.
****************************
Craciunul la Londra pare un fel de fita dar nu e decat respectarea unor promisiuni facute mie si altora. Mie imi place nespus de mine atunci cand fac tot ce pot sa-mi tin promisiunile, asa ca, in final de an, macar asta o sa bifez pe lista ca fiind “OK”, ca pe restul…le-am naucit de cap, spre rusinea mea.
****************************
Cu vaporul inca n-am fost da’ acu-i momentul…ma gandesc ca o sa aflu in sfarsit daca am rau de mare…tot voiam sa descopar de ceva vreme.
****************************
Cu avioanele-i cu totul alta poveste…daca mai visez un singur avion de Wizz pana atunci, imi fac rezervare la autocar. Sau mai bine, imi fac o programare la “Cubul” de pe Republicii…poate-mi mai vindec niste frici cu ocazia asta. Nu, nu-i prima data cand zbor, da’ poate fi foarte bine ultima…si ma mut la transportul terestru, ca acccidente cu masini visez mai rar decat avioane prabusite prin munti.
****************************
Azi scriu despre dor…ca asa-i mersul revistei. O sa descopar de ce ni se face dor de locuri, lucruri si oameni. M-am gandit tare, tare mult dupa experienta UK de anul trecut si am ajuns la concluzia ca cel mai dor o sa imi fie de casuta asta a mea, care-mi permite sa o maltratez in fel si chip (nu-i grav inca…da’ cine mai stie ce urmeaza?!)si de glumele specific romanesti care-mi fac zilele mai pline de … de toate.
Revin, cand imi mai amintesc ceva…asta daca nu ma mut permanent la job in urmatoarele 14 zile.
Un zambet!
